Regele Charles al III‑lea le cere Statelor Unite să nu cedeze tentației de izolare, într-un discurs rostit în fața Congresului

Regele Charles al III-lea (Profimedia)
Regele Charles al III‑lea le cere Statelor Unite să nu cedeze tentației de izolare, într-un discurs rostit în fața Congresului de la Washington. Păstrând un ton consensual, suveranul britanic a afirmat că este „necesară” o „determinare inflexibilă” în apărarea Ucrainei și a reamintit importanța statului de drept și a protejării mediului. Păstrând un ton consensual, suveranul britanic a afirmat că este „necesară” o „determinare inflexibilă” în apărarea Ucrainei și a reamintit importanța statului de drept și a protejării mediului.
În acord cu statutul său de neutralitate, Charles al III‑lea a schițat, indirect, tot ceea ce îi separă pe aliații europeni de administrația Trump: în privința climei, a statului de drept, a relevanței NATO sau a Ucrainei. Suveranul britanic a spus că se roagă ca „să ignorăm apelurile insistente de a ne replia tot mai mult asupra noastră”, notează corespondentul Le Monde la Washington.
„Provocările cu care ne confruntăm sunt prea mari pentru ca o singură națiune să le poată gestiona singură”, a subliniat regele, laudând parteneriatul transatlantic într-un moment în care Donald Trump critică aliații din NATO pentru lipsa implicării lor militare în războiul din Iran.
Amintind de invocarea articolului 5 după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, el a apreciat că „aceeași determinare inflexibilă este necesară pentru apărarea Ucrainei și a poporului său, unul dintre cele mai curajoase, pentru a asigura o pace cu adevărat justă și durabilă”.
Regele a apărat și poziția guvernului britanic, amintind de „cea mai mare creștere a cheltuielilor de apărare de la sfârșitul Războiului Rece”.
În acest cadru, mesajele regelui — despre cooperare internațională, stat de drept, dialog interreligios și sprijin pentru Ucraina — au fost percepute ca semnale diplomatice adresate administrației Trump, fără a încălca însă limitele rolului său constituțional.
Citește și:
- 19:18 - Televiziunea Poporului transmite în exclusivitate, în aceste zile, din cel mai fierbinte punct al planetei. Ana Maria Păcuraru este singurul jurnalist român la Beijing
- 15:31 - România, apreciată de NATO după misiunea F-16 din spațiul aerian estonian
- 15:17 - Sebastian Ghiță, colaborator al Kremlinului. Presa internațională aruncă bomba despre fugarul refugiat la Begrad. Anca Alexandrescu: ”Nu m-ar mira să fie așa”
- 15:13 - România, „invizibilă” în diplomația de la Bruxelles. Strategia tăcerii și eșecul comunicării instituționale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News













