Parlamentul a adoptat proiectul AUR care instituie anul 2027 ca „Anul Ilie Năstase”

Parlamentul a adoptat proiectul AUR care instituie anul 2027 ca „Anul Ilie Năstase”
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege AUR privind instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase”, un demers firesc de recunoaștere a uneia dintre cele mai importante personalități sportive din istoria României și a lumii. Inițiativa legislativă reprezintă un act de respect față de valorile autentice ale națiunii române, într-un context în care clasa politică actuală a golit de conținut ideea de reprezentare și a marginalizat simbolurile care au făcut cinste României.
Ilie Năstase, primul jucător român de tenis care a devenit numărul unu mondial și unul dintre puținii sportivi din toate timpurile care au depășit pragul de 100 de turnee câștigate, rămâne un reper al excelenței sportive, dar și un ambasador al României la nivel internațional. Prin întreaga sa carieră, acesta a oferit generațiilor de români un model autentic de performanță, determinare și mândrie națională.

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, a arătat că adoptarea acestui proiect reprezintă o continuare firească a recunoașterii marilor performanțe românești.
„Este un demers firesc, care vine în prelungirea Anului 2026 – Anul Nadia Comăneci. Ilie Năstase a fost primul număr unu mondial din istoria ATP, un sportiv care a schimbat definitiv fața tenisului mondial și care se află în galeria selectă a marilor campioni ai lumii. Mai ales că în 2027 va împlini 80 de ani, considerăm că este momentul potrivit pentru a-i acorda această recunoaștere”, a declarat Ciprian Paraschiv.
Președintele AUR, George Simion, a subliniat, în cadrul dezbaterilor parlamentare, contrastul dintre respectul de care se bucură marii sportivi români în lume și lipsa de considerație arătată de unii dintre parlamentarii din actuala clasă politică față de valorile naționale.
„Respectul pentru valorile naționale și dublul standard de care dau dovadă unii dintre colegii noștri se vede foarte clar. Ilie Năstase este respectat în Franța, în timp ce conducătorii României ajung să fie executanți ai altora. Când vine vorba de identitatea noastră națională, de simbolurile acestui neam, apar rezerve și abțineri. Este inacceptabil”, a declarat George Simion.
Deputatul AUR Monica Iagăr, fostă mare sportivă a României, a explicat, în plenul Camerei Deputaților, necesitatea adoptării acestui proiect de lege și a subliniat rolul esențial al sportivilor în promovarea imaginii țării noastre la nivel internațional.
„Vă mulțumesc celor care ați votat, mulțumesc domnului Dumitriu că ați votat pentru Ilie Năstase. Deci, se pare că legendele sunt nemuritoare. Vreau să vă spun așa, că astăzi, de ziua mea, de 1 aprilie și nu este o păcăleală, mă bucur că acest Ilie Năstase este aplaudat de dumneavoastră, votat pentru 2027 anul Ilie Năstase. Dar vreau să vă spun așa, că noi, sportivii, suntem ambasadorii României. El și prin el, prin Ilie Năstase, România a fost văzută. A fost cunoscută în niște ani în care România nu era nici cunoscută, nici văzută. Fapt pentru care vă mulțumesc în numele colegilor mei și în numele colegului meu de la Comisia de Sport, Ciprian, că într-adevăr Ilie Năstase va fi onorat la 80 de ani 2027. Mulțumesc!”, a declarat și Monica Iagăr, deputat AUR.
Legea prevede ca anul 2027 să fie marcat printr-un calendar amplu de activități sportive, educaționale și culturale, coordonat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu implicarea autorităților publice centrale și locale, a instituțiilor sportive și a misiunilor diplomatice ale României.
Instituirea „Anului Ilie Năstase” nu este doar un gest simbolic, ci un semnal clar că România are nevoie să își redescopere modelele autentice și să le ofere generațiilor tinere ca repere într-o societate tot mai afectată de criza de leadership și de lipsa de direcție.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026
Citește și:
- 20:47 - Cseke Attila anunță noi investiții, de peste 182 milioane lei
- 19:21 - Victor Alistar, purtător de cuvânt al ÎCCJ: Guvernul nu a prevăzut în buget sumele obligatorii stabilite prin hotărâri judecătorești pentru sistemul de justiție
- 16:35 - Lovitură majoră pentru Gigi Becali: CCR consolidează pierderea numelui „Steaua” și influențează procesul de 37 de milioane de euro
- 15:45 - Anca Alexandrescu, atac dur la mafia mediatică condusă de fugarul Ghiță și Coldea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











