"Demnitarul nu are nicio putere de a dicta echipei SPP viteza şi conduita în trafic” - Ludovic Orban
Având în vedere precizarile făcute de premierului României referitoare la transportul demnitarilor, Biroul de presa al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Al. I. Cuza” este împuternicit să aducă la cunoștință cetațenilor următoarele:
Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Al. I. Cuza” salută și confirmă declarația primului ministru Ludovic Orban:
Federația susține integral- COMUNICATUL DE PRESĂ remis mass-media la data de 6.9.2020, de către Uniunea Militarilor și Poliistilor "Mihai Viteazul".
În atare stare de jure și de facto, pentru garantarea aplicării în mod corect a actului de justitie, potrivit Constituției, accidentele de circulație trebuie să se cerceteze în țara noastră respectându-se în toate cazurile aceleași principii de drept.
Comform legii, în România Poliția Rutieră trebuie să prevină producerea accidentelor de circulație.
Și tot poteivit legii, în România Poliția Rutieră instrumentează probatoriul legat de producerea accidentelor de circulație și derulează toate celelalte activități referitoare la deplasările pe drumurile publice - potrivit competențelor sale - tocmai pentru a furniza magistraților și instanțelor de judecată date reale și complete.
Pe acest fundament și drept urmare:
Pentru Adevăr,
Pentru familia polițistului decedat în misiune și în memoria acestuia,
Pentru garantarea apărării valorii generale de drept,
Pentru asigurarea dreptului la informare opiniei publice din România,
Federația afirmă:
În cazul constituirii dispozitivului de însoțire în accidentul a cărui victimă a fost motociclistului Bogdan Gigină este imperios necesar ca explicațiile să fie formulate chiar de catre cel implicat decizional ca șef al poliției - al polițiștilor, implicit al tuturor motocicliștilor poliției la acea vreme - chestorul Toba Petre.
Cu Dumnezeu înainte
Director de Comunicare și Purtător de Cuvânt al F.S.D.P.R,
Comisar- șef de poliție Christian Ciocan
Mobil 0757 123 456
Citește și:
- 08:09 - Ursula von der Leyen laudă reformele României după aprobarea noii tranșe din PNRR
- 07:53 - Ilie Bolojan: „E nedrept ca cei care încearcă să repare problemele să fie acuzaţi acum”
- 07:43 - Ion Cristoiu dezvăluie planul lui Bolojan de a rămâne premier: „A apelat la o șmecherie ca să rămână la putere”
- 07:41 - Călin Georgescu: Poporul trebuie să beneficieze de resursele țării. Suveranitatea nu se pierde doar politic, ci și economic
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News














