Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Fostul ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită pentru că ar fi luat șpagă în legătură cu derularea unui contract al Spitalului Județean Baia Mare, pe care l-a condus, potrivit realitateadinjustitie.net

”În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, (…), ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, acuză DNA.

Banii ar fi fost primiți de fostul ministru chiar în spital.

”Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai arată anchetatorii.

Pintea a fost trimisă în judecată sub control judiciar. Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul București.

Articolul precedentUSR a votat împotriva planului PNL de a desființa Garda Națională Forestieră
Articolul următorKlaus Iohannis a vorbit cu Emmanuel Macron: Discuții despre CRIZA din România și Franța