Reducerea numărului de elevi din clasele de liceu înseamnă 1.000 de clase în plus, a declarat la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a admis că în aceste condiții va fi nevoie și de un număr mai mare de profesori, mai cu seamă de profesori calificați.

„Pentru liceu sunt în dezbatere și planurile cadru, mai exact disciplinele și numărul de ore alocat săptămânal fiecărei discipline, consultarea publică urmează să se termine pe 31 ianuarie”, a spus ministrul. „Dacă nu avem o variantă mai bună decât planurile cadru în vigoare, poate e mai bine să nu schimbăm”, a adugat el.

Ministrul a spus că în școli există spațiu pentru încă 1.000 de clase, pentru că promoția care începe clasa a 9-a este o promoție mai mică, fiind elevii din promoția care au fost împărțită în clasa pregătitoare și clasa I.

„Ne-am gândit și la clasa pregătitoare și la clasa a V-a, sperăm ca anul viitor să putem implementa și la acest nivel reducerea numărului de elevi din clasă”.

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal de zi se va reduce de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, și de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.

Joi, 21 ianuarie a fost transmis, la Monitorul Oficial, Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020.

Sursa: Realitatea Din PNL