Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, susține necesitatea introducerii unui serviciu militar voluntar în România. Această inițiativă ar fi adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care își doresc să îmbrace haina militară și să participe la apărarea țării.
Într-o lume în continuă schimbare și cu multiple provocări în plan securității naționale, generalul Gheorghiță Vlad consideră că este necesară găsirea instrumentelor adecvate pentru pregătirea populației. Serviciul militar voluntar propus ar furniza o oportunitate tinerilor care doresc să se implice în apărarea țării, oferindu-le pregătire militară și responsabilități în cadrul Forțelor Armate Române.
”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a precizat Gheorghiță.
Şeful Statului Major al Apărării a recunoscut într-un interviu la Europa Liberă că România trebuie să ia în calcul o politică de pregătire a populaţiei în caz de război.
“În primul rând trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării, trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege – proiectul de modificare a legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a declarat Gheorghiţă Vlad.
Renunţarea la armata obligatorie a adus cu ea un deficit atât pentru România, cât și pentru toate ţările NATO. Gheorghiță spune că se doreşte introducerea unui serviciu militar în termen voluntar, adică pentru cei care doresc să participe la un asemenea program.
“Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a mai spus Gheorghiţă Vlad.
Un astfel de proiect este depus la cele două camere, la Comisiile de apărare şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. „Eu cred că după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuţie cu prioritate. (…) E important să se întâmple anul acesta pentru că toate ţările NATO şi toată Europa este în postura de a cumpăra timp. Timpul este o resursă preţioasă şi cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a precizat şeful Statului Major al Apărării.
Sursa: Newsinn