Șeful NATO, Jens Stoltenberg, ajunge astăzi în România! Oficialul va discuta cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă dar și cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Subiectul principal de pe agenda discuțiilor va fi poziția aliaților în contextul războiului din Ucraina.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 16.15 şi va fi urmată de convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.

Tot luni, şeful statului va participa, începând cu ora 14.00, la Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), unde va susţine o alocuţiune.

Secretarul general NATO va fi prezent în România în perioada 28 – 30 noiembrie pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen – GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs.

Conform NATO, Jens Stoltenberg va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În cursul zilei de marţi, Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentGabriel Oprea: “Vizita secretarului general al NATO în România arată poziția strategică și importanța țării noastre”. Ce spune despre aderarea la Schengen/ Parcursul UNPR – VIDEO
Articolul următorCui îi e frică de Bobby Păunescu? Candidatura la prezidențiale, blocată de statul paralel. Marian Vanghelie, anunțul care dinamitează clasa politică: democrația, în impas