În urma unei ședințe organizate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu participarea șefului Poliției Române și șefului Jandarmeriei Române, s-au luat următoarele decizii:
O echipă comună din cadrul I.G.P.R. și a I.G.J.R. a fost trimisă în județul Giurgiu, pentru a clarifica gestionarea situației operative, activitățile de prevenire și combatere a infracționalității, precum și modalitatea de gestionare a evenimentului în cauză.
În localitate a fost constituită zonă specială de siguranță publică, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Pe raza orașului Bolintin Vale, sunt prezente forțe suplimentare din cadrul structurilor Poliției Române și Jandarmeriei Române, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
Pentru eficientizarea actului managerial, la nivelul I.P.J. Giurgiu, s-a luat măsura împuternicirii pe funcția de inspector șef a domnului comisar-șef Dana Ionuț, ofițer care a ocupat mai multe funcții de conducere, în prezent fiind titularul postului de șef al Poliției Sectorului 1, din cadrul D.G.P.M.B.
De asemenea, domnul comisar-șef Croitoru Ion a fost împuternicit pe funcția de adjunct al I.P.J. Giurgiu, vacantă până la această dată. Acesta este titularul postului de șef serviciu, în cadrul D.C.C.O.-I.G.P.R.
Comisarului-șef Georgescu Cătălin Constantin i s-au stabilit atribuții la nivelul Direcției Management Strategic și Suport Informațional, structură din cadrul Poliției Române.
Sursa: Realitatea de Giurgiu