Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

“Pentru finalizarea obiectivelor de investiţii incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II, pentru care nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, acestea se pot prelungi, la solicitarea beneficiarilor, cu o perioadă de 2 ani”, se arată în proiectul de ordonanţă.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind realizarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic “Hub de servicii MMSS-SII MMSS”.

“Scopul proiectului îl constituie realizarea infrastructurii specifice – sistem informatic integrat, necesar pentru consolidarea, corelarea şi managementul optim al tuturor informaţiilor din domeniile de activitate specifice MMSS, astfel încât interacţiunea cetăţeanului, atât cu MMSS cât şi cu instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, să se poată realiza în mediul on-line printr-un singur punct de contact – portalul MMSS”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot prin ordonanţă va fi modificat şi articolul 30 din OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale.

“Modificările vizează prevederile articolului 30, în sensul extinderii ariei posibililor beneficiari ai finanţărilor nerambursabile, prin includerea în sfera potenţialilor solicitanţi de finanţării a elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat. În calitate de solicitanţi ai finanţării, elevii respectivi ar trebui să poată beneficia de burse de studii, burse de creaţie, stagii de formare, granturi de călătorie, inclusiv rezidenţe artistice”, conform notei de fundamentare.

Guvernul va aproba, prin ordonanţă, modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Modificările vizează, între altele, introducerea conceptului de platformă online eARM, creată în sprijinul persoanelor fizice şi juridice, precum şi a armurierilor şi a intermediarilor autorizaţi, pentru facilitarea corespondenţei specifice în relaţia lor cu structurile arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În şedinţă va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România.

Prin proiect se propune constituirea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă – structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului. Rolul Reţelei este de a sprijini implementarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012.

“Proiectul de act normativ, în forma anexată, va modifica modalitatea în care forţele armate ale României şi ale Republicii Moldova se vor putea sprijini reciproc, în baza unei analize de oportunitate, de la caz la caz, prin oferirea de sprijin logistic, de transport, financiar, medical şi evacuare în situaţii de urgenţă, servicii de telefonie şi internet, precum şi în orice alte aspecte care sunt inerente pregătirii şi participării în comun la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE. Proiectul de act normativ va permite evitarea riscului neasigurării sprijinului de care forţele armate ale Republicii Moldova au nevoie pentru a participa la misiunea EUFOR ALTHEA, în vederea creşterii capacităţii operaţionale”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va adopta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu.

“Prin prezentul proiect de act normativ se instituie posibilitatea legală de asigurare a finanţării din Fondul pentru mediu inclusiv a proiectelor de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversie sau modernizare a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor, cu condiţia ca aceste investiţii să pregătească reţelele pentru adăugarea în sistem şi a gazelor cu emisii reduse de carbon”, potrivit notei de fundamentare.

Printr-o hotărâre, Executivul va aproba Planul naţional de combatere a violenţei şcolare.

“În urma aprobării Planului naţional de combatere a violenţei şcolare, în colaborare cu reprezentanţii elevilor, reprezentanţii părinţilor şi cu instituţiile locale abilitate, precum serviciul siguranţă şcolară, serviciul public de asistenţă socială, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, unităţile de învăţământ vor adopta planuri de prevenire şi reducere a violenţei în şcoli. Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare au atribuţii de monitorizare şi evaluarea implementării Planului naţional de combatere a violenţei şcolare, respectiv a planurilor şcolare de prevenire şi reducere a violenţei”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Va fi aprobat, tot prin hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.

În analiza Executivului se vor afla alte două proiecte de hotărâre, unul privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024, şi un al doilea privind stabilirea bugetului şi a cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024.

Guvernul va analiza şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Urmează să fie aprobat şi un memorandum având ca temă sprijinul pentru industria siderurgică prin acordarea de ajutoare de stat în vederea facilitării tranziţiei la neutralitatea climatică.

AGERPRES

Articolul precedentLIBERALII SE ÎNTÂLNESC PENTRU A DESEMNA CANDIDATUL PNL LA PREZIDENȚIALE. NICOLAE CIUCĂ, VALIDAT OFICIAL PENTRU COTROCENI
Articolul următorLIDERII COALIŢIEI DE GUVERNARE, FAȚĂ ÎN FAȚĂ, LA ORA 15.00! PRIMA ÎNTÂLNIRE ÎNTRE PSD ŞI PNL DUPĂ ATACURILE ÎN LANȚ