Un proiect de ordonanță pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor propune creșterea salariilor bugetarilor și a pensiilor militare, pe lângă majorarea punctului de pensie.

„Având în vedere contextul economic actual, care a determinat în principal o scădere a puterii de cumpărare cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei precum și faptul că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii ani (…) prin prezentul proiect de ordonanță de urgență se propune majorarea cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 prevăzută în anexele la Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Acesta prevede că pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul prevăzut pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă. 

Prin derogare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022. 

Alte prevederi importante:

– valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.586 la 1.785 lei. 

Se propune acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

– pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei. 

– cea de-a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități, prin proiectul de ordonanță de urgență se propune acordarea acesteia sub forma unei indemnizații compensatorii acordată atât persoanei adulte, cât și pentru copii. 

Proiectul propune continuarea aplicării unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:

– menținerea în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții; 

– menținerea în anul 2023 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022; 

– munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător;

– pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014. 

Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite. 

– menținerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2022.

Articolul precedentAvansări în grad la Gruparea Mobilă de Jandarmi
Articolul următorCulisele oculte dinainte de alegeri – Rizea rupe tăcerea despre triada Băsescu-Oancea-Ponta. Dezvăluiri explozive, ora 23:00