Executivul a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea de guvern inițiată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pentru plata contribuției financiare restante a României și a contribuției financiare parțiale a României pentru anul 2023 la Agenția Spațială Europeană (ESA).

Conform Hotărârii de Guvern, România va achita către ESA suma de 273.735.232 lei, reprezentând contribuția financiară restantă a României pentru anii anteriori, dar și prima tranșă a contribuției financiare a României pentru anul 2023 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene, sumă compusă din:

a) sume restante rămase de achitat în valoare de 181.440.881 lei;

b) prima tranșă a contribuției financiare a României pentru anul 2023 în valoare de 92.294.351 lei.

„Anul trecut Guvernul României a reușit să recupereze dreptul de vot pentru țara noastră în cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA), prin plata unei părți importante din datoriile acumulate în perioada 2017-2019. Astăzi am stabilit o nouă premieră: România și-a achitat absolut toate datoriile la ESA și își plătește inclusiv prima tranșă aferentă anului 2023. Este un nou semnal puternic de sprijin pentru întreaga comunitate de cercetare românească.  

Participarea României la programele Agenției Spațiale Europene aduce beneficii cuantificabile. Prin programele ESA, s-a obținut un retur al contribuției naționale de 86% pentru perioada în care contribuția a fost achitată, capacitățile naționale permițând creșterea acestuia la 100%, un procent superior celui obținut în programul de cercetare și inovare al Uniunii Europene. ESA garantează statelor membre care sunt cu plățile la zi, deci acum inclusiv României, un retur de minimum 93%. 

Respectarea angajamentelor este o dovadă că România ia foarte în serios acest domeniu și cercetătorii români străluciți, apreciați deja la nivel internațional, vor putea contribui semnificativ la programe și proiecte din domeniul aerospațial; programe și proiecte care schimbă lumea”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Sumele alocate prin ESA pot fi utilizate de către institutele de cercetare naționale, de către universități și companii de înaltă tehnologie românești, pentru a permite accesul organizațiilor din România la tehnologiile din patrimoniul ESA, în vederea dezvoltării și promovării de capacități naționale de cercetare, educaționale și industriale, în domeniile spațial, aeronautic, securitate și alte domenii conexe.

Totodată, participarea României la programele ESA creează noi locuri de muncă de înaltă calificare în cadrul celor 294 de entități românești eligibile pentru a încheia contracte cu ESA, asigurând un retur garantat și un factor de multiplicare semnificativ pentru economie.

Articolul precedentȘedință la Palatul Victoria | Este aprobat Contractul de finanțare cu BEI pentru investiții rutiere – Decizii majore pentru România
Articolul următorBNR, anunțul momentului pentru românii cu rate! Isărescu: „Băncile nu pot da credite dacă nu au profitabilitate”