Republica Moldova se teme de o posibilă invazie militară a Rusiei, întrucât operaţiunile militare ruse par să se extindă spre sud-vestul Ucrainei, apropiindu-se de regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde sunt staţionate trupe ruse.

Republica Moldova “a avut o istorie tumultoasă, într-o regiune complicată; nu doar că a fost parte a Uniunii Sovietice, a făcut parte şi din România în perioada dintre Primul şi al II-lea Război Mondial, majoritatea populaţiei este vorbitoare de limbă română, dar avem şi ucraineni, ruşi, bulgari şi găgăuzi, o minoritate vorbitoare de turcă. La ultimele alegeri, oamenii au votat masiv pentru o majoritate proeuropeană, pentru un parcurs al instituţiilor democratice, pentru combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor omului şi, desigur, pentru eforturile de integrare europeană. Deci, obţinerea statutului de candidat pentru integrarea europeană a fost o victorie semnificativă pentru Moldova, una pe care oamenii au aşteptat-o mult timp, dar este foarte nefericit că se întâmplă într-un astfel de context complicat în regiune şi în vremuri atât de oribile pentru Ucraina”, afirmă Natalia Gavriliţă într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

Întrebată dacă este îngriorată că armata rusă ar putea ataca şi Republica Moldova, Natalia Gavriliţă a răspuns: “Suntem îngrijoraţi, desigur, acesta este un risc, deocamdată este un scenariu ipotetic, dar dacă operaţiunile militare se deplasează mai departe spre sud-vestul Ucrainei şi spre Odessa, atunci sigur că suntem foarte îngrijoraţi, mai ales ţinând cont de faptul că sunt trupe pe teritoriul regiunii secesioniste Transnistria. Facem tot posibilul pentru a menţine pacea şi stabilitatea şi pentru a ne asigura că luptele nu escaladează”, a precizat premierul Republicii Moldova, conform Mediafax.

“Actuala situaţie este foarte dificilă nu doar pentru Moldova, ci şi pentru orice stat mic, pentru orice ţară care se bazează pe ordinea internaţională axată pe reguli; dacă o ţară poate lansa un război pentru anexarea de teritorii, fără niciun respect faţă de ordinea internaţională, atunci, din acest punct de vedere, nu este nimeni în siguranţă şi cred că numeroase ţări sunt îngrijorate”, a mai spus premierul moldovean Natalia Gavriliţă.