De numele lui Hubert Thuma știm deja că se leagă numeroase probleme cu legea. Dar se pare că acestea nu i-au ocolit nici pe membrii familiei actualului președinte al Consiliului județean Ilfov. Nașii, socrii, dar și soția sa, cu toții au avut de-a face mai mult sau mai puțin cu organele de cercetare penală, ori cu ocuparea nejustificată a unor funcții prin ministere.

Hubert Thuma este căsătorit cu Nora Baltă, fiica lui Mihai Baltă, fost deputat și fost vicepreședinte al PSD Botoșani. Când s-a căsătorit cu actualul președinte CJ Ilfov, Nora Thuma-Baltă a ajuns în situația de a avea soț deputat PNL și tată deputat PSD, unul din Ilfov, celălalt din Botoșani.

Datorită implicațiilor indirecte în politică, Nora Thuma-Baltă a lucrat la Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca anul 2013 să o găsească la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Nora Thuma-Baltă și soțul său, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, au 3 nași dintre care nici măcar unul nu este prieten cu legea.

Unul dintre ei este Marian Petrache, fost secretar general al PNL, fost copreședinte interimar PNL Brăila și fost președinte al CJ Ilfov. În trecut a fost și deputat din partea PNL pentru două luni, prefect al județului Ilfov și apoi Secretar de Stat în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Numeroasele sale funcții nu l-au scutit însă de procurorii DNA. În 2017 a fost acuzat de luare de mită și șantaj, dar un an mai târziu dosarul a fost clasat din lipsă de probe.

VEZI ȘI: În plin scandal provocat de dezvăluirile de la “Culisele Statului Paralel”, baronul Hubert Thuma pleacă în America

Gabriel Georgian Surdu, fost director general al RAAPPS, este si el nasul cuplului. Surdu a ocupat această funcție din 2007 până în 2015 și a schimbat patru guverne fără ca cineva să se atingă de el. Cariera de slujbaş la stat a lui Gabriel Surdu s-a încheiat în aprilie 2015, când a fost reţinut de procurorii DNA pentru cumpărare de influenţă. În 2017, bărbatul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani închisoare cu executare.

Și Ștefan Ionescu este naș al cuplului Hubert și Nora Thuma. În 2009, când era medic la Spitalul Universitar de Urgenţă din București, a fost trimis în judecată pentru că a falsificat documente medicale pentru interlopi, în schimbul unor sume de bani. Martorii spuneau la acel moment că medicul Ionescu lua analize şi radiografii reale ale unor pacienţi pe care le folosea în momentul întocmirii documentelor false şi chiar simula intervenţii chirurgicale prin anumite tăieturi pe care le cosea pe corpul pacienţilor. Doctorul scria adeverinţele medicale, pe care le semna în numele altor medici.

În 2016 jurnaliștii de la PressOne au identificat în Ministerul Dezvoltării 30 de angajați ai căror rude au lucrat fie în acest minister, fie în altul. Printre aceștia figurează soția deputatului PNL Hubert Thuma, dar și cumnata fostei senatoare PNL Anca Boagiu. Din primăvara lui 2021, Anca Boagiu este și consiliera lui Hubert Thuma la CJ Ilfov.

Iar Mihai Baltă, socrul lui Hubert Thuma, este fost deputat PSD. Alături de câțiva colegi de partid, dar și de oameni din PNL, în 2015 și-a pus semnătura pe proiectul de lege care prevedea majorarea pensiilor parlamentarilor în funcție de numărul de mandate.

În februarie 2021, pensiile speciale au fost desființate cu o largă majoritate din partea parlamentarilor. Lăsați fiind fără pensiile speciale, Mihai Baltă și colegii săi au făcut front comun și au depus o plângere în instanță, invocând nulitatea legii prin care au fost desființate pensiile. Fiecare parlamentar pierdea de la 2.000 de lei până la aproape 15 mii de lei lunar, bani pe care i-ar fi incasat pe lângă pensia obișnuită. 

Articolul precedentCCR :Titlul de doctor, retras doar dacă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice
Articolul următorLUPTA clanurilor interlope, prietene cu Hubert Thuma, pentru administrația locală – Ce jocuri fac în Sectorul 6