Astrid Fodor, aleasă în funcţia de primar al municipiului Sibiu la alegerile locale şi invalidată vineri de Judecătorie, a anunţat că va face apel la decizia instanţei şi este încrezătoare că judecătorii de la Tribunal îi vor valida mandatul.
“Am considerat că este important ca mesajul nostru să ajungă la sibieni, mai ales la cei care în 27 septembrie ne-au acordat încrederea votându-mă pentru poziţia de primar al Sibiului. Personal, consider această decizie profund ilegală. (…) Bineînţeles că eu sper că voi câştiga. Nu pot să cred că se continuă în acest mod şi la Tribunalul Sibiu. La Tribunalul Sibiu sunt judecători cu mai multă experienţă, competenţi şi am toată încrederea că se vor apleca asupra tuturor documentelor pe care le vom depune la dosar”, a declarat primarul ales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, vineri, într-o conferinţă de presă.
Fodor a precizat că ea nu a ştiut înainte de a-şi depune dosarul de candidatură pentru al doilea mandat de primar al Sibiului că ar fi incompatibilă.
“Dacă aş fi avut cel mai mic dubiu că mă aflu într-o stare de incompatibilitate sau de ilegalitate, nu aş fi candidat”, a arătat Astrid Fodor.
Judecătoria Sibiu a respins vineri validarea lui Astrid Fodor, primarul reales al municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă al instanţei, după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Fodor are interdicţie să ocupe funcţia timp de trei ani, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2012 şi 2014, când a fost viceprimar al primăriei, condusă atunci de Klaus Iohannis.
“Se aduce la cunoştinţă publică faptul că, prin încheierea pronunţată la Judecătoria Sibiu în camera de consiliu, la data de 16.10.2020, în dosarul nr. 9486/306/2020, a fost respinsă cererea formulată de Biroul Electoral al Circumscripţiei Municipale Sibiu – nr.1, pentru validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, atribuit doamnei Astrid Cora Fodor, în urma alegerilor locale desfăşurate la data de 27 septembrie 2020”, se arată în comunicatul Judecătoriei Sibiu.
Potrivit sursei citate, “a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată de doamna Astrid Cora Fodor”.
Împotriva hotărârii se poate face apel în termen de două zile, potrivit Judecătoriei Sibiu.
Astrid Fodor a candidat, pe 27 septembrie, pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, câştigând alegerile cu 43,05%, fiind urmată de candidatul liberal, Adrian Bibu, care a obţinut 31,13% din voturi, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat recent că a comunicat către entităţile care validează mandatele aleşilor locali date şi informaţii referitoare la candidaţii la alegerile locale care se află sub interdicţia de trei ani de a ocupa o funcţie eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010.
Pe această listă se află şi primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Potrivit ANI, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Sibiu şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional “Samuel von Brukenthal” Sibiu.
De asemenea, spunea ANI, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate şi ca urmare a deţinerii calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al Grădiniţei de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu, în perioada 27 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Conform dispoziţiilor legale, validarea mandatelor se face, după caz, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri sau de către tribunalul în a cărui circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Astfel, art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 stipulează: “Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.
În ceea ce priveşte articolul de lege menţionat, prin Decizia nr. 418/2014, Curtea Constituţională a României a constatat că prevederile art. 25 alin. (2), teza a doua, sunt constituţionale în măsura în care sintagma “aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.
În municipiul Sibiu se pot relua peste trei luni alegerile pentru postul de primar, dacă Tribunalul va menţine decizia Judecătoriei, care nu a validat mandatul primarului Astrid Fodor obţinut prin vot la alegerile locale din 27 septembrie, a precizat pentru AGERPRES prefectul judeţului, Mircea Creţu.
“Doamna Fodor are soluţia de a ataca decizia Judecătoriei la tribunal. Tribunalul poate să invalideze sau să valideze pe doamna primar. În cazul în care validează, începe procedura normală, în cazul invalidării, merge pe organizarea alegerilor, la propunerea prefectului, în termen de 90 de zile, de Guvernul României”, a explicat prefectul Mircea Creţu.
AGERPRES
Sursa: Realitatea de Sibiu