Președintele Klaus Iohannis a trasmis un mesaj de ”Ziua Internațională Anticorupție” și acesta poate fi considerat unul pentru urechile noului Guvern, asta pentru că Iohannis vorbește despre corupție, nepotism și abuz de putere.

”Ziua Internațională Anticorupție, instituită prin Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției, reprezintă un prilej de a ne reaminti că eforturile noastre, ale tuturor, pentru o societate mai bună, în care integritatea este asumată la orice nivel, trebuie să continue într-un mod susținut.

Corupția este un fenomen complex, adânc înrădăcinat în practicile celor care urmăresc folosirea puterii publice în interes personal sau de grup. Într-un sens larg, corupția nu vizează doar luarea și darea de mită. Mituirea, nepotismul, abuzul de putere sunt toate forme ale acestui flagel care erodează, de fapt, dezvoltarea unei societăți.

Fie că vorbim despre corupție politică, financiară, administrativă sau academică, corupția din sistemul sanitar sau din educație, este absolut fundamental pentru sănătatea statului și a societății ca acest fenomen să fie combătut cu fermitate de instituțiile responsabile. Dimensiunea sancționatorie trebuie să fie, într-adevăr, de natură să descurajeze aceste comportamente nocive care fac mult rău societății și îi frânează progresul.

În același timp, fără un efort preventiv sistemic, axat pe construirea unei culturi a integrității, combaterea faptelor de corupție nu va fi suficientă. Sistemul de educație formează viitori cetățeni, iar asumarea unor valori comportamentale și interiorizarea lor se realizează încă din primele etape ale dezvoltării tinerilor. Este, așadar, nevoie să se discute mai mult despre valori și despre moralitate în școli, într-un mod practic, interactiv.

Progresele societății românești din ultimii ani în ceea ce privește lupta anticorupție sunt vizibile, dar efortul instituțiilor în această direcție trebuie să fie unul continuu și susținut, respectând întru totul principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. Este nevoie deopotrivă și de o atitudine fără echivoc a cetățenilor față de actele de corupție, care să se traducă prin toleranță zero față de cei care recurg la asemenea acte.

Profund atașat valorilor democratice și principiului statului de drept, am acționat și voi acționa în continuare pentru o construcție legislativă și instituțională care să se constituie într-un catalizator al unei Românii dezvoltate, construite pe integritate, onestitate și bun-simț.”, scrie Klaus Iohannis.

 
Articolul precedentNicușor Dan: ”E bine că avem totuşi o majoritate de dreapta, pe de altă parte ne-a cam trecut glonţul pe la ureche”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 124. AUR în Parlament