Președintele Klaus Iohannis a fost prezent cu ocazia deschiderii noului an școlar la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Președintele a susținut un discurs adresat atât elevilor, cât și profesorilor și părinților.
“Evaluările sunt importante atât timp cât ele reflectă corect competențele elevilor și studenților, oferindu-le ocazia de a-și îmbunătăți performanțele. De aceea, trebuie regândit modul în care organizăm toate evaluările, pentru că, în final, contează mai puțin nota și mai mult dezvoltarea copilului în acord cu profilul și interesul acestuia”, a spus Klaus Iohannis.
Viitoarele legi ale educaţiei ar trebui să pună în aplicare în şcolile româneşti schimbările pe care evoluţiile societăţii şi ale ştiinţei ni le-au arătat ca fiind necesare, a transmis președintele
Discursul integral al președintelui României
VIDEO
https://fb.watch/fls2d6NLJv/
“Doamnă Director, Domnule Ministru al Educației, Domnule Primar, Distinși profesori, Dragi elevi și părinți, Ne aflăm astăzi în fața unui nou început. Mă bucur că am ocazia de a marca acest început alături de dumneavoastră și de a deschide anul școlar la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Îmi place că vă ghidați după cuvintele latinești înțelepte „Per aspera ad astra”, care ne amintesc că drumul spre reușită este presărat cu greutăți. Plini de greutăți au fost și ultimii ani, marcați de valurile succesive ale pandemiei de COVID-19. În fața acestor provocări, elevii, părinții și profesorii din toată țara au răspuns cu solidaritate, cu profesionalism, dar și cu speranță. Tocmai de aceea, acest nou început este un bun prilej de a vă mulțumi dumneavoastră, cadrelor didactice, pentru toate eforturile depuse astfel încât elevii să beneficieze de condiții bune de învățare. Ați promovat excelența și ați pus elevul în centrul activității educaționale, iar realizările sunt vizibile, sunt recunoscute de întreaga comunitate educațională și sunt dovedite de rezultatele excepționale ale elevilor colegiului. Așa cum știți, educația este un domeniu pe care îl consider esențial pentru fiecare dintre noi și pentru țară în ansamblu. De aceea am lansat viziunea strategică România Educată, pe baza căreia Guvernul și-a asumat realizarea unui nou cadru legislativ și investiții majore în creșe, grădinițe, școli, licee și universități. În ultimele luni, în spațiul public a existat o firească și intensă dezbatere publică despre viitorul educației, dezbatere care mă aștept să continue în Parlament, până când vom ajunge la o formă legislativă care să vă ajute pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniți aspirațiile.”- Klaus Iohannis