Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că pensiile militarilor nu intră la capitolul de pensii speciale, ci la categoria pensii de serviciu.

„În ceea ce privește pensiile militare, am discutat acest subiect, inclusiv cu reprezentanții Comisiei care au fost într-o vizită la București, și am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul de pensii speciale și intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe baza de contributivitate, iar la nivelul nostru continuăm să susținem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate și continuăm prin demersurile pe care le vom face să ajungem foarte clar la înțelegere cu principiile pe care le respectă și celelalte state din UE vizavi de pensiile militare, conform cărora nu sunt speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a spus Ciucă, aflat în Maramureș.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCriza alimentară lovește România. Țara noastră ar putea rămâne fără stocuri suficiente de ulei și făină în această iarnă
Articolul următorEnel pleacă în 2023 din România. Ce afaceri au italienii în țara noastră