Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu omologul austriac, Gerhard Karner, că obiectivul său a fost să construiască azi un început de colaborare, să întoarcă pagina în subiectul Schengen. El susține că Austria nu are o problemă cu România, precizând că „poliţiştii români îşi fac treaba şi la frontieră şi în cooperarea poliţienească”.

„Discuţiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu şi pe parcurs am văzut că şi al domnului ministru a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarcem pagina în subiectul Schengen, să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai drum scurt către obiective comune, ale Austriei şi ale României, inclusiv Schengen”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, potrivit News.ro.

El a continuat: „Nu am venit aici şi nu am creat discuţii în paradigma ministrului care vine şi cere şi a altuia care refuză. Nu asta e gândirea mea şi nu ăsta e modul de lucru corect. Dovadă e rezultatul din decembrie 2022. Modul corect de lucru, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părţi, pentru a construi soluţii. Am vrut să mă asigur dacă există reproşuri sau există slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”.

Citește și: De față cu Predoiu, ministrul austriac de interne spune din nou că se opune aderării României la Schengen. Karner: „Nu suntem deschiși”

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a spus că Austria se opune extinderii spațiului Schengen. „Poziția noastră e că sistemul Schengen ca întreg nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontiere deja. Sistemul ca întreg nu funcționează, la acest moment nu este oportună extinderea spațiului Schengen”, a declarat Gerhard Karner.

În acest context, Predoiu subliniază că „ Austria nu cu România are o problemă” și spune că „a fost foarte fericit să constate că şi Austria vede aceste progrese şi România, pe toate programele pe care le are, performează”.

„Temele vom continua să le facem pe protecţia frontierelor şi pe cooperarea bilaterală. Am înţeles în cadrul întâlnirii şi îi mulţumesc domnului ministrul pentru francheţea cu care a discutat, Austria nu cu România are o problemă, poliţiştii români îşi fac treaba şi la frontieră şi în cooperarea poliţienească. Suntem gata să continuăm această muncă împreună”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Ministrul a mai afirmat că România va continua să sprijine Austria şi ţările europene „în reformarea sistemului de migraţie şi azil european, a cadrului legislativ privind protecţia frontierelor”.

„E primă întâlnire, vă asigur că vor fi şi altele, o muncă pe care o începem şi sunt convins că vom continua până când vom ajunge la un rezultat, într-un termen rezonabil”, a completat Predoiu.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMinistrul Justiției, despre explozia consumului de droguri din România. Număr record de dosare demarate de la începutul anului
Articolul următorGerhard Karner, ministrul de Interne austriac, după întâlnirea cu Predoiu: Poziţia noastră este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia