Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că aderarea completă a României la Schengen „este un test pentru coeziunea, coerenţa, solidaritatea europeană și că nu mai este un test pentru capacităţile României de a îndeplini criteriile”, întrucât acestea au fost pe deplin implementate şi au dus la scăderea migraţiei ilegale cu 75%, transmite News.ro.

Oficialii Ministerului de Interne anunţă, vineri, printr-un comunicat de presă, că ministrul Cătălin Predoiu a participat la o masă rotundă împreună cu şefi de misiuni ai Uniunii Europene la Bucureşti.

„Discuţiile au vizat rezultatele României în materie de protecţie a frontierelor şi stadiul discuţiilor europene în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. Ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti a prezentat principalele realizări ale preşedinţiei Belgiene, accentuând adoptarea unor piese importante de legislaţie (ex. Pactul privind migraţia şi azilul) şi subliniind necesitatea implementării de către toate statele membre”, a transmis MAI.

Sursa citată a precizat că, în privinţa protecţiei frontierelor, ministrul Predoiu a prezentat măsurile concrete luate de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră pentru protejarea frontierei, combaterea migraţiei ilegale, a traficului de persoane şi de droguri şi a criminalităţii transfrontaliere.

Predoiu spune că migraţia ilegală a scăzut în România cu 75%

„Ministrul Predoiu a demonstrat cu cifre şi statistici modul profesionist în care Poliţia de Frontieră şi Poliţia Română abordează provocările din teren, arătând că în urma măsurilor luate, migraţia ilegală a scăzut în România cu 75%. Acest fapt demonstrează că sistemul de lucru implementat la nivelul ministerului, prin investiţii în echipamente, intensificarea pregătirii profesionale a poliţiştilor, măsuri de creştere a integrităţii în exercitarea controalelor şi în general a funcţiei publice, inclusiv prin Direcţia Generală Anticorupţie a MAI şi prin DGPI, cooperarea dintre compartimentele sistemului MAI şi a armelor sale, cooperarea foarte bună cu statele vecine, proiectele pilot implementate, dau roade şi intenţionăm să continuăm în acelaşi mod”, se mai arată în documentul transmis de MAI.

Potrivit sursei citate, pe plan diplomatic, au fost desfăşurate acţiuni intense de cooperare regională, întâlniri de lucru cu miniştrii bulgar, ungar şi (în mod recurent) cu ministrul austriac, videoconferinţe periodice la nivel ministerial şi contact permanent cu Comisia Europeană şi preşedinţia în curs şi cea următoare, participarea la reuniuni ministeriale de vârf.

„Cooperarea cu toţi vecinii noştri, inclusiv Republica Moldova şi Ucraina, dar şi cu Austria, în combaterea migraţiei ilegale, este exemplară”, a subliniat ministrul Predoiu.

În ceea ce priveşte dosarul Schengen, ministrul român a subliniat faptul că „este un test pentru coeziunea, coerenţa, solidaritatea europeană, nu mai este un test pentru capacităţile României de a îndeplini criteriile Schengen şi de a proteja frontierele, capacităţi demonstrate repetat prin vizite de evaluare şi prin performanţa din teren, ci este un test al capacităţii europene de a-şi îndeplini obiectivele şi programele”.

Ministrul Predoiu şi-a exprimat convingerea că în acest an vom găsi, ca şi în 2023, soluţia pentru finalizarea dosarului la o dată şi într-o manieră adecvată poziţiilor exprimate pe marginea dosarului.

Pe parcursul întâlnirii, au mai fost abordate chestiuni precum cooperarea cu Republica Moldova şi Ucraina, pregătirile pentru implementarea Pactului privind migraţia şi azilul, provocările pe linia combaterii dezinformării, mai ales în contextul viitoarelor alegeri, necesitatea întăririi cooperării între statele membre pentru combaterea reţelelor de criminalitate organizată, în special în domeniul combaterii traficului de droguri şi fiinţe umane.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCătălin Predoiu, întâlnire cu Ambasadorul Belgiei și Șefi de Misiuni UE la București
Articolul următorKlaus Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Diaspora a devenit mai puternică și a căpătat o voce care se face mai bine auzită la Bucureşti