Liderii PNL s-au întâlnit, miercuri, la Vila Lac, pentru a stabili ultimele detalii cu privire la deciziile pe care urmează să le ia în cadrul Biroului Politic de astăzi. La ședință a participat și prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan, cel care, în momentul în care s-a alăturat liberalilor, a propulsat partidul direct pe primul loc în sondajele pe țară.
Punctul fierbinte al discuțiilor l-a reprezentat șefia organizației PNL București, rămasă în stand-by după demisia lui Ciprian Ciucu din urmă cu mai bine de o lună de zile.
Paradoxal, cea mai mare organizație PNL a ajuns, în sondajele interne, o catastrofă care pare să tragă partidul în jos, la nivel de țară. Poziționându-se abia pe rușinosul loc 4, după PSD, AUR și USR, liberalii sunt departe de a reuși o redresare în timp util. Cum alegerile bat la ușă, liberalii au decis să poarte discuții, cu cărțile pe masă, pentru a scăpa partidul de rușinea de la București.
Potrivit unor surse Realitatea, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a fost extrem de vocal în cadrul ședinței. Europarlamentarul și-a arătat intenția de a prelua, asumat, interimatul organizației PNL București, argumentând că nu poate sta pe margine și să fie spectator la dizolvarea liberalilor chiar de la vârf.
Rareș Bogdan, cel care a propulsat PNL direct pe locul 1 în sondaje chiar din momentul în care și-a anunțat intrarea în politică, le-a atras atenția colegilor liberali că locul 4 în sondaje nu este demn de un partid cu istoria, tradiția și doctrina PNL.
Europarlamentarul le-a atras atenția colegilor liberali că nu trebuie să uite că PSD este un partid de opoziție. Faptul că astăzi PNL și PSD guvernează împreună se datorează doar conjuncturii impasului în care ajunsese România. Criza politică a generat acest compromis, însă liberalii trebuie să aibă în vedere că cele două partide nu s-au înfrățit la nivel de doctrină, ci doar pentru a aduce țara pe linia de plutire, în sprijinul cetățenilor. Ca om politic, spune Rareș Bogdan, este de acord cu formula de compromis cu PSD-ul, dar asta nu înseamnă că rezonează cu politica dusă de social-democrați, cea de “nemuncă și asistați social”.
În plus, în cadrul aceleiași ședințe de la Vila Lac, Rareș Bogdan și-a anunțat disponibilitatea de a prelua “cel mai bun și mai greu minister” care revine PNL, cel al Transporturilor.
Mai mult, spun sursele citate, europarlamentarul și-a anunțat în fața colegilor și candidatura pentru funcția de prim-vicepremier, dacă nici Emil Boc, nici Ilie Bolojan nu își vor depune candidatura. Bogdan a spus colegilor liberali că nimeni din sală nu este mai școlit și un mai bun comunicator decât el, dovadă încrederea pe care a căpătat-o PNL odată cu intrarea sa în partid. Excepție, spune Bogdan, făcând cei doi, în fața cărora ar fi dispus să facă un pas în lateral.
Potrivit protocolului, postul va reveni PNL odată ce PSD urmează să desemneze premierul.