Marea preocupare pentru România, în cazul unui conflict în Ucraina, va fi valul de refugiați. Declarația, făcută în exclusivitate la Realitatea PLUS, îi aparține fostului șef al Armatei Române, Ștefan Dănilă. De altfel, prefectul din Botoșani a anunțat că se verifică spațiile în care ar putea fi cazați refugiații, în caz de război. Potrivit fostului șef al Armatei, varianta intrării trupelor rusești în Ucraina nu poate fi ignorată. Rusia nu va ataca România, spune, însă, generalul. 

“Este greu de spus, in momentul de fata, pozitionarea fortelor indica o posibilitate pe care nu o putem ignora”, a spus Ștefan Dănilă.

“Din pozitionarea fortelor, a lasat sa se inteleaga ca exista aceasta posibilitate. Declansarea de ostilitati militare cu actiuni violente ar insemna un val de migratie care va veni spre tara noastra, principalul lucru pe care-l vom simti. Cel mai greu va fi sa oferim cazare si sprijin celor care se vor refugia din zona de conflict si cu aliatii sa trecem la aplicarea sanctiunilor impotriva Federatiei rusa”, a spus fostul șef al Armatei.

 

Imagine

Foto:  Ștefan Dănilă, fostul șef al Armatei Române

Intrebat cum ar raspunde Rusia in conditiile in care se discuta despre suplimentarea fortelor NATO in Romania, permanentizarea prezentei fortelor NATO in Romania, in conditiile in care Rusia a cerut retragerea, acesta a replicat: “Prezenta trupelor americane in Romania are scopul de a sprijini populatia Romaniei, sa simta solidaritatea aliatiilor. Nu au rol de descuraja agresiunea militara a Federatiei ruse.”

“Rusia nu va ataca Romania in momentrul de fata pentru ca este un stat NATO si stie ca daca ataca un stat NATO, Alianta va reactiona impotriva Rusiei, ar insemna o declaratie de razboi intregii Aliante”, a mai spus Danila.

Intrebat daca soldatii nostri sunt pregatiti sa faca fata oricarui tip de conflict direct cu o alta armata, fostul sef al Armatei a spus: “Soldatii romani sunt pregatiti sa actioneze cu fortele NATO impotriva unei agresiuni. Nu vor putea sa actioneze indepenent. Fortele noastre nu pot sa actioneze independent impotriva agresiunii unor forte de marimea Federatiei ruse. Nu avem capacitatea de a rezista singuri, e si motivul pentru care am intrat in NATO.”

Articolul precedentCând va fi gata primul mini-reactor nuclear din România, construit cu SUA – Anunțul lui Nicolae Ciucă
Articolul următorMiza uriașă din spatele scandalului care a aruncat România în HAOS. Orban, detalii explozive despre Iohannis – Legile Puterii, ora 20:50