Parlamentul European își alege, marți, noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate. Cele mai mari şanse le are eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE), relatează DPA citată de Agerpres.
Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, care a murit în urmă cu o săptămână la vârsta de 65 de ani. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.
David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene – PPE şi S&D – şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.
Dacă va fi aleasă preşedinte al PE, Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, ar deveni cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Ea asigură preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei. Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European sunt Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).
Sursa: Libertatea Zilei