Camera Deputaţilor şi Senatul au dezbătut moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată “România eşuată. Recordul “fantastic” al Guvernului Cîţu”. Ședința a fost condusă chiar de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Moțiunea PSD nu a trecut.

 

Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, în şedinţă comună, marţi, moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată “România eşuată. Recordul “fantastic” al Guvernului Cîţu”. Pentru moțiune au votat 201 de parlamentari, fiind necesare 234 de voturi pentru a trece.

După citirea textului moțiunii de către Lucian Romașcanu, de la PSD, a luat cuvântul premierul  Florin Cîțu:

“Domnilor din PSD, după alegerile din 25 sepetembrie (alegerile din PSD) va fi și mai rău. De ceea ce vă temeți nu veți scăpa.

PNL va guverna 8 ani, să pregătiți câte o moțiune de cenzură pentru fiecare dintre următorii 8 ani

Moțiunea are un text jalnic, patetic, penibil.

Economia a trecut cu bine peste cea mai gravă criză din ultima sută de ani, iar în tot acest timp PSD nu a făcut decît să saboteze. Cereți-vă scuze românilor, toate datele economice arată (..) că așa se face o guvernare de succes. 

Economia și veniturile românilor cresc, dobânzile scad. Așa se face o guvernare de succes, de centru-dreapta. Eurostat a arătat că puterea de cumpărare în România e mai mare decât în Ungaria, Bulgaria, Grecia.

Dle Ciolacu, e momentul să vă cereți scuze românilor cu credite, le-au crescut ratele după ce ați modificat Robor.

Ne-am împrumutat pentru investiții, nu pentru banii baronilor PSD. Banii din PNRR nu pot avea altă destinație decât investițiile, oricât ar saliva baronii PSD.

Mai țineți minte ordonanța 114, mai țineți minte când voiați să naționalizați Pilonul II de pensii?, Artizanul acelui program de naționalizare (Mihai Tudose – N.R.) este acum europalamentar, Ciolacu era vicepremier. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

PSD-iștii au făcut tot posibilul să oprească vaccinarea. Ați văzut vreun lider PSD să promoveze vaccinarea, să meargă în vreun centru de vaccinare? Nici unul nu a ieșit public să susțină vaccinarea

PSD a vrut să blocheze și PNRR, vă amintiți șantajul din Parlament

Această moțiune e actul oficial care consfințește alianța dintre PSD și AUR. Îi unește ura față de modernitate, de proprietatea privată, de antreprenori, de libertatea individuală, față de statul de drept

Indiferent de costurile politice, românii trebuie să știe că vom face reformele asumate prin programul de guvernare, indiferent de piedici și de unde vin aceste piedici. Reformăm sistemul de pensii, în justiție, în companiile de stat. Reformele vor asigura predictibilitate. Dacă nu facem aceste reforme, vom rămâne la coada Europei, unde ne-a ținut PSD. Îi scoatem pe români din sărăcie și nu îi veți mai putea ține captivi în logica ajutoarelor sociale, domnilor de la PSD.

Noi vrem evoluție, PSD și AUR vor involuție.” a afirmat Florin Cîțu.

Articolul precedentÎți dorești să devii ofițer de pompieri? De astăzi încep înscrierile la Facultatea de Pompieri
Articolul următorCulisele statului paralel | Caz-școală de politizare a Transelectrica: Florin Cîțu i-a revocat pe aleșii lui Orban. Ce urmări poate avea decizia pentru România