PNL merită să privească cu luare aminte la alegerile anticipate! Atenționarea vine de la consultantul politic, Miron Mitrea, potrivit căruia scorul liberalilor în sondajele interne bate spre 20%.  Analistul politic lasă să se înțeleagă că războiul  din partea dreaptă a esicherului politic ar prinde pe picior greșit USR+, “o formațiune cu care nu se poate guverna, hiperconflictuală și haotică în ceea ce privește acțiunea politică. Consultantul politic crede că PNL poate juca momentul politic în favoarea sa și ii recomandă premierului, Florin Cîțu, să îi trimită acasă pe miniștrii care-i încalcă autoritatea. “Orice prim–ministru cu toate cele la el îl dădea afara demult pe Voiculescu, pe Drulă, îl dădea afara demult pe Năsui. Pe Năsui încă de când a făcut plângere penală împotriva unui coleg de Cabinet. Ai găsit ceva, vii la primul-ministru, arăți actele și este dat pe mâna Justiției. Nu încerci să- i iei o companie din subordine colegului de guvern”. Totuși, Miron Mitrea este convins că PNL nu va încerca o astfel de soluție radicală, dar zilele Coaliției sunt numărate și va urma un guvern minoritar, în fruntea căruia ar putea reveni ca premier Ludovic Orban. Revenirea celui din urmă în fruntea Executivului este apreciată drept  irealistă , alături de Drulă, Năsui s. a. și ar însemna să-și dea foc carierei politice pentru actualul președinte al PNL.
Consultantul politic anunță că în următoarea perioadă geneza USR+ va ajunge și la publicul larg, mai ales legăturile cu fostul general Dan Gheorghe și structurile fostei Securități.

Sursa: Realitatea Din PSD