Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat joi, la Constanţa, că un număr cât mai mare de tineri trebuie atraşi în a urma o carieră militară, fiind o realitate faptul că în prezent este nevoie de noi membri pentru Forţele Armate Române, relatează Agerpres.

“Este o realitate faptul că avem nevoie de noi membri ai Forţelor Armate Române”, a afirmat Angel Tîlvăr. Potrivit acestuia, principala resursă pe care o are Armata Română sunt oamenii.

“Ce s-a întâmplat aici a fost dedicat principalei capabilităţi şi principalei resurse pe care Armata Română o are şi anume omul, omul care face ca restul echipamentelor să nu conteze, pentru că toate aceste echipamente despre care vorbim zilele acestea şi în perioada aceasta, pentru că 2,5 % din PIB pentru Apărare înseamnă ceva, este un efort pe care societatea românească îl face, dar degeaba vorbim de tancuri, de rachete, de corvete, de fregate de toate lucrurile pe care ni le dorim şi pe care le vom avea. Ele au nevoie de un personal cu înalt nivel de calificare pentru că la ora actuală Armata României înseamnă personal cu un nivel de calificare foarte, foarte mare şi de aceea eu insist pentru ca motivaţia pentru a intra în rândul Forţelor Armate, dar şi dorinţa de a rămâne în cadrul Forţelor Armate să fie încurajare şi prin asigurarea unui nivel de trai şi a predictibilităţii unei cariere în acest domeniu”, a mai spus Angel Tîlvăr.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentAnca Alexandrescu: “CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea PLUS pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Grindeanu și Burduja” – Mobilizare uriașă pentru LIBERTATEA PRESEI
Articolul următorAproape 70 de Case de Presă s- au înscris în Clubul de Presă