Ministerul Justiției a oferit o primă reacție oficială, la solicitarea Realitatea Plus, privind tratamentul inuman de care ar fi avut parte marele sportiv în închisoare și care a dus la decesul său, în urma unui cancer netratat la timp.

“Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) este o instituție autonomă cu personalitate juridică care are în custodie 23.158 de persoane condamnate penal. La Ministerul Justiției nu a fost înregistrat niciun memoriu formulat de domnul Rudel Obreja sau de către membrii aparținători cu privire la situația sa medicală. În evidențele Ministerului, figurează o singură solicitare venită din partea mass-media, în august 2022, solicitare la care a fost formulat un răspuns în baza Legii 544/2001, care a fost transmis cu promptitudine instituției mass-media solicitante.

În ultimele 12 luni, Ministerul Justiției, a redirecționat spre competentă soluționare către ANP, potrivit atribuțiunilor legale ale acesteia, un număr de 128 de petiții care au ca obiect asistența medicală pentru deținuți, verificările și asistența de ordin medical fiind în competența personalului sanitar – medical care deservește unitățile de penitenciar. Sarcina principală a unităților de penitenciar este organizarea executării pedepselor cu respectarea tuturor drepturilor recunoscute de lege persoanelor deținute.

Din această perspectivă, obligația unităților de penitenciar este aceea de a asigura asistența medicală, prin cabinetele medicale, unități spitalicești din rețeaua proprie sau a Ministerului Sănătății, iar a personalului medical de a acorda nemijlocit această asistență, potrivit competenței medicale profesionale a acestuia. Conform reglementărilor exprese în vigoare, personalul medical acordă deținuților asistența medicală pe baza garantării independenței profesionale medicale, iar activitatea acestuia este dedicată exclusiv „apărării vieții, sănătății și integrității fizice și psihice a ființei umane”. De asemenea, potrivit reglementărilor exprese în vigoare, medicul este dator să stăruie în deciziile medicale, fiind interzisă orice determinare a actului medical, ori a deciziei profesionale de orice alte rațiuni decât sănătatea și integritatea fizică și psihică a deținutului.

Precizăm, în context, faptul că în exercitarea rolului de coordonare generală a ANP, Ministerul Justiției a emis Instrucțiunea ministrului Justiției nr. 1/2022, privind optimizarea, creșterea eficienței și eficacității sistemului penitenciar în perioada 2022-2024, prin care ANP a fost instructată în vederea menținerii și îmbunătățirii serviciilor medicale din unitățile de penitenciar, prin:

-Identificarea zonelor critice care pot genera blocaje sau disfuncțiuni în anumite puncte ale procesului de asistență medicală.

-Analiza, evaluarea și ocuparea posturilor vacante cu personal medical de specialitate, stimularea pregătirii postuniversitare a medicilor specialiști și primari din cadrul spitalelor și cabinetelor medicale prin obținerea de competențe și supraspecializări, la nivelul actual al nevoilor sistemului.

-Promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îmbunătățirea calității vieții.

-Identificarea profilului de risc clinic în contextul specific al penitenciarului spital/cabinet medical din penitenciar.

SURSA: Răspunsul Ministerului Justiției după solicitarea Realitatea Plus 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentFestival pe pagina de FB a lui Sorin Grindeanu, după ce a șters un mesaj al Ancăi Alexandrescu! Zeci de oameni i-au cerut să răspundă
Articolul următorMAE, prima reacție după ce limba română a devenit OFICIALĂ și dincolo de Prut, în Republica Moldova