Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Ultimii doi ani au reprezentat un test de anduranţă într-o luptă continuă cu un inamic nemilos: pandemia, iar această perioadă a scos în evidenţă unitatea românilor şi puterea de a acţiona pentru un viitor mai bun al societăţii noastre, a afirmat prim-ministrul.
„Situaţia actuală necesită responsabilitate atât la nivelul celor care conduc ţara, precum şi la nivelul întregii noastre societăţi”, mai scrie premierul Ciucă în mesaj.
„Sărbătorim astăzi primul pas important făcut pentru înfăptuirea statului naţional unitar român, Unirea Principatelor, acum 163 de ani. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost rodul eforturilor neobosite ale elitei politice a vremii, care s-au bucurat de înţelegerea pe care românii din Moldova şi Ţara Românească au arătat-o nevoii de modernizare. Viziunea reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ne-a lăsat moştenire un exemplu de unitate, de sacrificiu personal pentru atingerea unui ţel naţional, acela de a-i aduce împreună pe români. Ocaua lui Cuza, intrată în legendă, este şi astăzi simbol al egalităţii şi al dreptăţii, amintind totodată de rolul pe care statul trebuie să şi-l asume pentru a-i apăra pe cei slabi în faţa abuzurilor”, se arată în mesajul transmis de premier cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.
Potrivit prim-ministrului, prin Mica Unire, românii şi-au exprimat „nevoia de unitate, dar şi dorinţa de a progresa în plan administrativ, economic şi social, deopotrivă”.
„Dezideratul a rămas acelaşi pentru toate generaţiile următoare, indiferent de natura provocărilor cu care s-au confruntat, şi a generat transformări majore în societatea noastră. Prin tenacitate şi unitate, românii au putut pregăti, apoi, Marea Unire, modernizând, construind instituţii şi mecanisme democratice, culturale, economice şi financiare, consolidând armata care avea să lupte pentru independenţă şi menţinerea statalităţii. Progresele noastre, obţinute prin înţelegerea şansei istorice de a fi parte a unei lumi moderne, în care bunăstarea, pacea şi valorile democratice sunt asumate şi garantate, au nevoie şi azi, ca şi atunci, de recunoaştere şi protejare”, a adăugat Nicolae Ciucă.
El a făcut referire în mesajul său şi la provocările actuale cu care se confruntă România.
„Astăzi, ne menţinem pe aceeaşi linie a unităţii tuturor românilor, dar şi a progresului şi bunăstării. Situaţia actuală necesită responsabilitate atât la nivelul celor care conduc ţara, precum şi la nivelul întregii noastre societăţi. Provocările majore ale României sunt acum legate de depăşirea crizei sanitare, de susţinerea economiei prin investiţii substanţiale, debirocratizarea instituţiilor publice şi digitalizarea, prin gestionarea corectă, transparentă şi eficientă a bugetului de stat şi a fondurilor pe care ţara noastră le-a primit sau urmează să le primească prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin programele de finanţare europene. Toate acestea implică reforme pe care ni le-am asumat prin Programul de Guvernare şi pe care, în calitate de prim-ministru, le susţin cu toată responsabilitatea”, a spus şeful Executivului.
Ultimii doi ani, potrivit acestuia, „au reprezentat pentru noi toţi un test de anduranţă într-o luptă continuă cu un inamic nemilos: pandemia”.
„La fel ca şi în toate momentele de cumpănă ale istoriei naţionale şi această perioadă a scos în evidenţă unitatea românilor şi puterea de a acţiona pentru un viitor mai bun al societăţii noastre. Sănătatea, alături de rezolvarea crizei energetice rămân în prim-planul preocupărilor noastre, pentru că nu vrem ca situaţia actuală să mai pună în pericol vieţile oamenilor, dezvoltarea socială şi stabilitatea economică”, a completat premierul.
Nicolae Ciucă a amintit şi de rolul Guvernului pentru parcursul ţării noastre.
„Ziua de astăzi, o zi cu profunde semnificaţii istorice pentru noi, românii, este un bun prilej pentru a ne pleca frunţile în amintirea sacrificiului înaintaşilor noştri, dar şi pentru a ne mobiliza, pentru a schimba lucrurile în bine şi a transforma România într-o ţară democratică şi prosperă, în care statul să fie în slujba cetăţeanului, iar legea să fie aplicată pentru toţi, în mod egal. Anul acesta, instituţia Guvernului împlineşte 160 de ani. Iniţiator de legi, având un rol esenţial în implementarea politicilor publice, Executivul consolidează parcursul României de stat puternic puternic ataşat valorilor europene şi euro-atlantice. Asemenea Guvernului format în urmă cu 160 de ani, misiunea mea, ca prim-ministru, şi a echipei guvernamentale pe care o conduc este aceea de a asigura României calea către modernizare şi dezvoltare”, a afirmat premierul.
În finalul mesajului său, Nicolae Ciucă face un apel la unitate şi solidaritate.
„Uniţi am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei, am luptat în nenumărate războaie, am învins boli necruţătoare şi am răsturnat sisteme totalitare. De fiecare dată, am făcut-o împreună şi tot împreună vom reuşi şi acum! Unitatea, solidaritatea, grija şi respectul faţă de semenii noştri sunt reperele care ne vor călăuzi în continuare. Să ne dăm mâinile şi, cu speranţă, să depăşim toate problemele şi să fim uniţi pentru viitorul românilor şi al României!”, a susţinut Ciucă.
Sursa: Libertatea Zilei