Gabriel Oprea a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național.

“Fiecare dintre noi este parte a istoriei și suntem datori cu toții să cinstim simbolurile identității noastre naționale.
Iar dragostea pentru simbolurile naționale se naște din fragedă copilărie. Drapelul României este, pentru mine, una dintre cele mai importante amintiri. Copil fiind mergeam alături de tatăl meu, militar de carieră, la ceremoniile militare unde drapelul național era ridicat pe catarg pe ritmul imnului național. 


Respectul și dragostea față de valorile naționale mi-au fost insuflate încă din copilărie, așa cum ar fi bine să se întâmple în fiecare familie de români.
Am urmat o carieră militară și de fiecare dată când văd tricolorul îmi amintesc de lucrurile care contează, cu adevãrat: istoria și tradiția tãrii, prosperitatea ei, înaintașii, familia și prietenii – tot ceea ce ne aduce împreună, tot ceea ce formeazã o națiune.
Familia din care provin și cariera militară urmată, m-au ajutat să privesc întotdeauna lucrurile prin prisma interesului național.
Institutiile statului român trebuie să se aplece mai mult asupra valorilor naționale, pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm.


Pentru aceste trei culori, militarii români au murit, pe câmpul de luptă,  în teatrele de operații, au luptat pentru democrație și libertate, iar noi cei de-acasă trebuie sã-i onorăm și sã-i cinstim neobosit.
Valorile naționale trebuie să ocupe un loc aparte în inima fiecărui român, mai ales în aceste vremuri, când provocările externe sunt de natură a știrbi, poate, însemnătatea lor.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm la simbolistica drapelului național, la istoria acestei încercate țări și mai ales la contribuția pe care fiecare dintre noi o poate avea la construirea viitorului ei. 
La mulți ani, tricolor! La mulți ani, România!”, transmite 

Gl.(r) GABRIEL OPREA,
 Presedintele UMPMV, citat de umpmv.eu.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentDNA cere ridicarea imunității ministrului Agriculturii – Adrian Chesnoiu: Deputatul PSD este acuzat de CORUPȚIE
Articolul următorFlorin Zamfirescu: “Poporul ăsta nu merită ce i se întâmplă, nu merită răul care i se întâmplă. E terfelit, chiar negat, limba e aproape distrusă”