Mark Rutte a dat asigurări că Viktor Orban nu i-a pretins scuze.
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a declarat marţi, 18 iunie, că este „optimist cu prudenţă” că Ungaria va renunţa la opoziţia faţă de numirea sa în funcția de secretar general al NATO, în locul norvegianului Jens Stoltenberg.
Mark Rutte a primit sprijinul majorităţii membrilor Alianţei Atlanticului de Nord, inclusiv al Statelor Unite ale Americii, astfel că este în mare parte cotat pentru a ocupa funcţia de secretar general al NATO până la sfârşitul anului 2024.
Pe de altă parte, până în prezent, premierul olandez s-a confruntat cu opoziția omologului său ungar, Viktor Orban. Președintele României, Klaus Iohannis, speră la rândul lui să îl înlocuiască pe Jens Stoltenberg.
Anterior, Viktor Orban a spus că ar putea renunța la opoziţia faţă de Mark Rutte dacă acesta din urmă va prezenta scuze pentru comentariile despre Ungaria pe care liderul naţionalist le-a considerat jignitoare şi dacă Budapesta va obţine o scutire de la creşterea ajutorului militar acordat Ucrainei.
Însă, în urma întâlnirii lor, Mark Rutte a dat asigurări că Viktor Orban nu i-a pretins scuze, şi a subliniat că a luat act de reacţia societăţii maghiare după ceea ce a spus în urmă cu doi ani.
Mark Rutte a deranjat Ungaria în iunie 2021, la un summit european, când și-a spus părerea despre o nouă lege ungară ce interzice referirile la homosexualitate în şcoli. Premierul olandez a spus că în consecință, Ungaria „nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”, iar această ţară trebuie să fie „pusă în genunchi”.
Ţările NATO doresc un acord cu privire la succesorul lui Jens Stoltenberg înainte ca liderii lor să se întâlnească la Washington în luna iulie.
Foto: Reuters/ Denis Balibouse
Sursa: Newsinn