Liderul UNPR, Gabriel Oprea, face o scurtă istorie a formațiunii politice în contextul în care UNPR implineste 11 ani pe data de 1 mai.
„Istoria noastră a început la 1 mai 2010, după o perioadă de mari frământari. Am creat acest partid alături de cațiva oameni inimoși care mi s-au alăturat fără să stea pe gânduri. Partidul a trecut prin multe, dar întotdeauna a susținut și a apărat interesul național.
La finalul anului 2009, am fost pus in situatia sa părăsesc PSD și toate funcțiile pe care le dețineam și am devenit singurul parlamentar independent. A fost un moment greu, am renunțat la organizația de Ilfov pe care o reconstruisem din temelii, am demisionat din fruntea ministerului de interne, după doar trei săptămâni de când preluasem mandatul.
Anghel Iordănescu, bunul meu prieten, mi s-a alăturat, a demisionat si el din PSD, devenind primul senator independent. Au urmat alți parlamentari care erau nemulțumiți de modul în care funcționa PSD la acea vreme și au venit alături de noi. Am înțeles cu totii că împreună putem fi o forță care poate schimba în bine România și în câteva luni am format un proiect nou, clădit în jurul interesului național.
UNPR este un partid format de la zero în Parlamentul României, care și-a ales un imn cu o simbolistică în care credem cu toată forța și cu toată inima: „Noi suntem români”.
Cei 33 de parlamentari UNPR au sprijit un guvern de dreapta, asigurând echilibrul politic și contribuind la menținerea stabilității economice și sociale, într-o perioadă în care economii din jurul nostru se prăbușeau. Am fost ministrul al apărării naționale în acel guvern și pot să spun cu mâna pe inimă că am fost alături de oamenii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională prin măsuri concrete, dar și cu sufletul. Sunt fiu de militar și militar, la rândul meu și am acționat întotdeauna gândindu-mă la binele oamenilor.
La un moment dat, s-a decis politic faptul că guvernul și-a terminat misiunea. Partidele care formau coaliția deveneau libere de contract. Am ales să fim responsabili și să ne pese de soarta românilor. De aceea, am decis să sprijinim în Parlament formarea unui nou guvern, sub conducerea de Victor Ponta. Nu am pretins nimic în schimbul susținerii acordate, iar noul guvern a fost votat, cu sprijinul celor 65 de parlamentari UNPR. Proiectul noului guvern nu ar fi trecut de Parlament fără sprijinul nostru.
După o vreme, s-a considerat că ar fi oportun să coordonez domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională și așa am fost numit vicepremier pentru securitate națională. Ulterior, am preluat și conducerea Ministerului Afacerilor Interne.
Practic, UNPR a avut în anii care au trecut de la formare, ministru al apărării naționale, ministru al afacerilor interne, ministru al afacerilor externe, vicepremier pentru securitate națională și prim-ministru interimar.
UNPR a propus și a trecut în Parlament proiecte foarte importante pentru români. Partidul a avut o creștere cosntantă și a ajuns, in anul 2015, sa numere 500.000 de membri, peste 12 procente în sondaje, iar eu multa si foarte multa incredere 50%, ca premier si 53% ca vicepremier pentru securitate nationala. Ținta partidului era un milion de membri.
Din pacate, multi au fost deranjați de avântul nostru politic și au decis să-l stopeze. Pentru asta, mi s-au construit dosare politice, nevinovat fiind.
Când Victor Ponta a decis sa demisioneze din fruntea guvernului performant pe care l-a condus, am demisionat odata cu el. De asemenea, am ales să plec din fruntea UNPR, pentru ca problemele de imagine care mi se creaseră să nu afecteze partidul. Am plecat și din Senat, deși colegii senatori au dat un vot corect pentru mine.
Adevărul învinge întotdeauna, așa că, după mai bine de doi ani grei, lucrurile au început să se limpezească. ICCJ a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu există nicio legătură între accidentul rutier în care, din păcate, un polițist și-a pierdut viața și exercitarea de către mine a atribuțiilor funcției de ministru de interne.
Am revenit în UNPR, la solicitarea unora dintre colegii mei.
UNPR împlinește astăzi 11 ani de existență. A fost greu, am adus în politică un proiect nou, au fost ani buni, dar și complicați, am construit, am primit lovituri, ne-am ridicat și am mers înainte.
Ca si anul trecut, in această perioadă ne luptăm cu un dușman nevăzut. Este un război atipic și nedrept pe care îl duce întreaga lume, cu aceasta pandemie. Nu știm când se va sfârși, dar știm că trebuie să se sfârșească bine pentru noi toți. Avem nevoie să ne regăsim, să fim uniți, să construim împreună, să ne cinstim eroii, să ne întoarcem la istorie și să ne luăm de acolo forța de a depăși orice greutăți. Trebuie să fim puternici și responsabili. Și vom reuși să trecem cu bine și de acest obstacol care a schimbat fața lumii.
România are nevoie de un partid care pune pe primul plan interesul național, România are nevoie de patriotismul UNPR, un partid care sa sprijine total militarii și polițiștii.
La mulți ani, UNPR!”, a scris Gabriel Oprea pe Facebook.