Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, înainte de Consiliul European, că o temă a acestei reuniuni va fi legată de migraţie şi în acest context vrea să spună foarte clar că ”România nu este sursă de migraţie şi România nu este ţară de tranzit”.
”Noi ştim să ne protejăm graniţele. Însă problema este una europeană şi atunci e clar că şi noi vrem să participăm la găsirea celor mai bune soluţii”, a mai spus şeful statului, arătând că suntem deschişi să colaborăm cu Comisia Europeană pe un proiect pilot care va veni să verifice anumite proceduri mai rapide, mai eficiente şi, în acest fel, chiar să creăm o bună practică care poate fi preluată şi de alte state membre.
Şeful statului a afirmat că a treia temă pe agenda Consiliului European este migraţia.
”Există un pact pe migraţie care este în discuţie între Consiliu şi Parlament. Nu despre asta vom vorbi, ci vom vorbi despre aspecte ale migraţiei legate de extern, adică cum protejăm graniţa externă a Uniunii Europene mai bine, cum facem să returnăm migranţi mai rapid, cum procesăm solicitările de azil mai rapid şi aşa mai departe. Aceste lucruri sunt importante. Vreau să spun încă o dată şi să fiu foarte clar: România nu este sursă de migraţie şi România nu este ţară de tranzit. Noi ştim să ne protejăm graniţele. Însă problema este una europeană şi atunci e clar că şi noi vrem să participăm la găsirea celor mai bune soluţii”, a declarat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că noi suntem deschişi să colaborăm cu Comisia Europeană pe un proiect pilot care va veni să verifice anumite proceduri mai rapide, mai eficiente şi, în acest fel, chiar să creăm o bună practică care poate fi preluată şi de alte state membre.
”Şi ca să fie foarte clar: a nu se confunda migraţia cu Schengen. Schengen se referă la o libertate de circulaţie a cetăţeanului european, iar când vorbim despre migraţie vorbim despre proceduri care se adresează unor oameni care vin din afara Uniunii Europene. Deci este cu totul altceva. Ah, că în opinia unor state membre există legături între acestea, am luat act de această chestiune şi, şi din acest motiv, vrem să găsim soluţiile cele mai bune. România niciodată nu este parte din problemă, dar noi încercăm întotdeauna să fim parte şi să contribuim la soluţie”, a mai spus şeful statului.
Sursa: Adevarul Zilei