Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, luni, într-un mesaj transmis la Summitul Autorităţilor Publice Municipale, că este nevoie de performanţă în administraţia locală, astfel încât angajamentele asumate la nivel european şi internaţional să fie îndeplinite, iar promisiunile făcute cetăţenilor să fie respectate.

“Summitul Autorităţilor Publice Municipale are loc în contextul extrem de important al preluării noilor mandate pe care cetăţenii vi le-au încredinţat prin vot. Fiecare dintre dumneavoastră trebuie să privească această misiune cu mare responsabilitate şi vă îndemn să nu uitaţi că interesul public este întotdeauna prioritar”, a evidenţiat şeful statului, în mesajul prezentat de Cătălina Galer, consilier de stat la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

El a adăugat că, în timpul celor două mandate ale sale, a observat cum autorităţile locale au creat “oportunităţi” din provocările şi crizele cu care s-au confruntat, menţionând efectele generate de pandemia de COVID-19 şi de războiul din Ucraina, dar şi consecinţele schimbărilor climatice şi o creştere a dezinformării şi a manipulării.

Ziua Armatei i-a adus față în față pe Ciucă, Iohannis și Ciolacu – Mesajul președintelui pentru clasa politică, în prima zi de campanie – VIDEO

 
 

“Societatea noastră trece printr-o perioadă de transformare profundă, iar administraţia publică trebuie să recupereze întârzierile şi să evite argumentele care să justifice o stare de fapt şi să se ridice la nivelul aşteptărilor pe care le au comunităţile. Cetăţenii au nevoie de soluţii şi de răspunsuri, nu de justificări şi amânări şi am încredere că înţelegeţi mesajul acestora de a le oferi motive autentice să privească cu încredere viitorul lor în România”, a punctat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, aleşii locali cunosc şi înţeleg cel mai bine interesele şi problemele oamenilor pe care îi reprezintă.

 
 

“Aveţi responsabilitatea de a soluţiona problemele comunităţilor prin gestionarea adecvată a resurselor. Totodată, este evident că avem nevoie de mai multă predictibilitate şi coerenţă în administraţia publică şi în actul de guvernare în general, pentru că nu este suficient ca autorităţile să reacţioneze doar în gestionarea crizelor. O comunitate nu poate evolua fără un plan coerent care să includă identificarea oportunităţilor de finanţare pentru investiţiile esenţiale dezvoltării economice şi sociale a comunităţilor. Implementarea eficientă a politicilor publice adoptate la nivel central şi adaptarea lor la nevoile şi priorităţile locale este esenţială”, a completat el.

Klaus Iohannis a amintit că, în prezent, există “mai multe oportunităţi de accesare a fondurilor europene decât oricând”, iar aceste numeroase resurse pot fi utilizate pentru investiţii sustenabile în educaţie, sănătate, mediu, transport, cercetare şi inovare.

În opinia sa, implicarea administraţiei publice locale este “crucială” în asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii economice necesare implementării tuturor acestor reforme asumate de România.

Conform preşedintelui Iohannis, 2024 este un an electoral “complicat”, dar progresul realizat de România în ultimii ani trebuie consolidat şi extins.

Articolul precedentGENERALUL GABRIEL OPREA: CRED CĂ FINALA PREZIDENȚIALĂ DIN TURUL 2 VA FI ÎNTRE CIOLACU ȘI CIUCĂ
Articolul următorCONFRUNTAREA CANDIDAȚILOR PE DRUMUL SPRE COTROCENI SE VEDE PE REALITATEA.NET! ANA MARIA PĂCURARU, TUR DE FORȚĂ: TU DECIZI ÎN ZIUA VOTULUI!