Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul olandez Mark Rutte, că România a îndeplinit toate condițiile tehnice necesare aderării la Spațiul Schengen și așteaptă în cât mai scurt timp să se ajungă și la un consens politic.

PRINCIPALELE DECLARATII

Klaus Iohannis: “România și Olanda sunt state prietene si aliate în NATO și UE, împărtășesc aceleași valori democratice si au aceleași interese comune de pace și prosperitate.

România resimte din plin amenințările de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănțuit de Rusia în Ucraina

“Dragi militari olandezi, vă mulţumesc pentru eforturile pe care le depuneţi alături de colegii francezi, belgieni şi români în cadrul Grupului de luptă aliat din care faceţi parte pentru apărarea noastră, a Europei. Mulţumesc, de asemenea, şi celorlalţi militari aliaţi aflaţi în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic. Prezenţa dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerenţa şi capacitatea de reacţie ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianţă politico-militară din istorie – şi pe noi ca Aliaţi. Împreună cu soldaţii români, faceţi Europa mai sigură şi protejaţi valorile euroatlantice: democraţia, drepturile omului, statul de drept şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege singură cursul de politică externă şi de securitate”, a spus şeful statului la Cincu, unde vizitează Centrul Naţional de Instruire Întrunită “Getica”.

RĂSPUNSUIR LA ÎNTREBĂRI: Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen

„Am discutat cu domnul prim-ministur Rutte despre așteptarea legitimă a României și a cetățenilor noștri de a adera la Spațiul Schengen. Am reiterat toate argumentele care susțin faptul că aderarea noastră cât mai curând este nu doar necesară, ci și extrem de oportună.

România îndeplinește cerințele tehnice privind apartenența sa la Spațiul Schengen și acționează deja ca un membru de facto al acestuia pentru protecția frontierelor externe, în deplin spirit de solidritate europeană.

Suntem parte integrantă a reformei Spațiului Schengen și ne implicăm activ în eforturile de eficientizare a acestuia.

Aderarea României va contribui la securitatea și consolidarea Spațiului Schengen, așa cum am dovedit, printre altele, prin amplul efort al țării noastre de gestionare la standard Schengen a celor 2,5 milioane de cetățeni ucraineni care ne-au trecut deja frontierele.

Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen, într-un context european în care pentru consilidarea rezilienței UE, unitatea de acțiune și solidaritatea sunt deosebit de importante”, a declarat Iohannis.

ESTE BINE SĂ FIM REALIȘTI, DE ACEEA N-AM DAT UN TERMEN

“Cred că e bine să fim realiști. Eu am spus intenționat condiții tehnice și politice. Intrarea în Schengen are o parte tehnică – de proceduri, să fim coerenți cu toți partenerii din UE, însă procesul tehnic nu e finalul.

Finalul e un vot în Consiliul JAI, acolo se votează. și regula e consens. Să nu facem o eroare. Votul în JAI are o puternică componentă politică. Dar, ca să fie consens, toți trebuie să fie convinși că normele sunt îndeplinite, și asta ne dorim și noi.

În final, într-o democrație, politicenii votează, cum și ei sunt votați de public. Nu dorim să intrăm în Consiliul JAI nelămuriți și să apară discuții care apoi se pot duce într-o direcție negativă.

De aceea eu nu intenționez să dau un termen limită, pentru că obiectivul național e intrarea în Schengen”,  a declarat Klaus Iohannis.

Declarațiile au fost făcute la finalul vizitei pe care președintele Klaus Iohannis, alături de premierii olandez Mark Rutte și român, Nicolae Ciucă,  la baza militară de la Cincu, unde sunt găzduiți militari olandezi, francezi și belgieni în cadrul trupelor NATO.

Articolul precedentAutoritățile au semnat primele 9 contracte din Fondul de Modernizare, pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naționale
Articolul următorUMPMV: “Drulă minte. PNL demască dezinformarea cu documente”