Magistrații de la Judecătoria Sector 5 au decis, luni, că fostului lider PSD Liviu Dragnea i-au fost încălcate dreptul la apărare și dreptul la sănătate. Decizia este definitivă. 

„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de Penitenciarul Rahova , împotriva încheierii nr. 393/08.04.2021, pronunţată în dosarul nr. 387/2021, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova. Întrucât contestaţia a fost formulată de către o instituţie a statului cheltuielile rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.05.2021”, se arată în minuta publicată de Judecătoria Sector 5.

Liviu Dragnea a dat in judecata Penitenciarul pentru că i-ar fi interzis, în mod nejustificat, să mai lucreze, iar în acest fel ar fi pierdut aproape 50 de zile de libertate. În contestație, fostul lider social-democrat a cerut să-i fie recunoscute aceste zile de muncă, pentru a fi luate în calcul la stabilirea fracției de 2/3 din pedeapsă când se va analiza cererea de eliberare conditionată.

Miercuri, Liviu Dragnea va ajunge din nou în fata judecătorilor, cu o contestație față de respingerea cererii de eliberare condiționată, potrivit ziare.com.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentMiron Mitrea: „Apetitul pentru vaccinare va scădea în mod evident. Nu mă aștept la o creștere semnificativă a incidenței bolii în perioada următoare”
Articolul următorDavid Saranga: „Hamasul are un singur motiv, acela de a șterge Israelul de pe hartă”