IOANA DOGIOIU: GUVERNUL NU DISCUTĂ ÎN ACEST MOMENT POSIBILITATEA CREȘTERII VÂRSTEI STANDARD DE PENSIONARE

IOANA DOGIOIU: GUVERNUL NU DISCUTĂ ÎN ACEST MOMENT POSIBILITATEA CREȘTERII VÂRSTEI STANDARD DE PENSIONARE
Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare, a precizat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare, a precizat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
''În interviul de la TVR, premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special în această privință, deci la eliminarea excepțiilor de la vârsta standard'', a explicat Dogioiu.
Luni, premierul Ilie Bolojan a vorbit despre creșterea vârstei de pensionare, în așa fel încât populația cu vârste între 50 și 65 de ani care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este în prezent.
''Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care avem nevoie de mai mulți oameni în piața muncii, în piața reală a muncii. Și pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare, în așa fel încât, în intervalul 50 - 65 de ani, populația care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască'', a afirmat Bolojan, la TVR Info, întrebat dacă în pachetul trei de reformă vor intra și măsurile privind celelalte categorii care au pensii speciale, pe lângă cele ale magistraților.
El a explicat că dacă nu va crește vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, se va ajunge ''într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii'' peste cinci sau zece ani.
''Gândiți-vă că generațiile noastre, care sunt de 400.000 - 500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieși la pensie peste zece ani, iar în spate vin generații de 200.000 și, practic, dacă nu creștem vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani. Și trebuie să spunem asta, nu putem amaneta viitorul generațiilor care vin după noi, mutându-le niște împrumuturi în viitor sau neluând niște măsuri care să reașeze lucrurile într-o structură normală'', a mai spus Ilie Bolojan.
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din UNPR și pe Google News











