Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1%, în luna iunie, de la 14,5% în mai a acestui an, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Inflația a crescut în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%.
“Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, se arată în comunicatul INS.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, este 100,78% în iunie comparativ cu mai.
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) determinată pe baza IAPC este 7,9%.
INS precizează, în context, că s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.
BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor.
Sursa: Realitatea Financiara