Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în Încheierea nr. 348 din 8 iunie 2018, în dosarul 1148/1/2018, că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, pe care a deţinut-o Gabriel Oprea, în 2015, şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist.

În motivarea Încheierii din 18 iunie 2018, Înalta Curte a precizat că nu există un raport direct între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale ministrului Afacerilor Interne şi fapta de ucidere din culpă, întrucât în atribuţiile ministrului nu se regăsesc şi atribuţiile efective de conducere a autoturismului (ministrul se afla în autoturism ca persoană transportată, ca urmare a funcţiei şi calităţii deţinute), precum nici cele concrete de însoţire a autoturismului în care se afla, de către un dispozitiv în coloană (respectiv stabilirea directă, de o manieră efectivă a componenţei numerice şi individuale a persoanelor, felul de alcătuire a dispozitivului, amplasarea concretă în cadrul dispozitivului, chiar desemnarea nominală a poliţistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin, indicarea concretă a vitezei de deplasare şi traseele de urmat), în condiţiile în care, aşa cum se reţine în rechizitoriu în mod constant, moartea acestuia a survenit într-un accident rutier, scrie umpmv.eu.

Altfel spus, în reglementările atribuţiilor de serviciu ce decurg din funcţia de ministru al afacerilor interne deţinută atunci de Gabriel Oprea, nu există situaţii prevăzute ca în exercitarea lor să poată cauza moartea persoanelor, aşa încât nu există nicio legătură, respectiv un raport direct între exercitarea lor şi fapta de a ucide, având ca rezultat producerea suprimării vieţii din culpă a victimei Gigină Bogdan-Cosmin, potrivit încheierii pronunţate de judecător, în 18 iunie 2018.

 
 

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentArmata Română vrea să construiască 4 centre militare pentru tratarea răniților
Articolul următorDeputații vor să cumpere bilete de avion și cazare la hoteluri din străinătate, de 7 milioane de lei. Achiziție uriașă în vremuri de criză