Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a rămas, în urmă cu trei zile, fără permis de conducere, după ce a a fost depistat conducând cu o viteză mai mare de 50 km/h peste limita legală pe DN 19, în Satu Mare.
“La data de 14 ianuarie, în timp ce desfășurau activități de combatere a nerespectării regimului legal de viteză, polițiștii rutieri din Satu Mare au surprins un conducător auto care circula cu viteza de 138 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă admisă de 70 km/h, în proximitatea municipiului Carei.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.305 lei, fiind aplicată totodată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, a transmis după trei zile de eveniment IPJ Satu Mare, fără să fie precizate vârsta șoferului și județul din care acesta provine, purtătorul de cuvânt al instituției sătmărene precizând că “Nu deținem informații privind această constatare la regimul rutier, altele decât cele menționate în comunicat”.
Potrivit Bihoreanul este vorba despre Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, care de altfel a recunoscut că a rămas fără permis.
„Mergeam la Satu Mare, la o întâlnire cu președinții consiliilor județene Satu Mare și Maramureș, iar într-o zonă înainte de Carei, în afara localității, unde drumul este în linie dreaptă și este instituită o restricție de viteză de 70 km/h, am intrat cu viteză prea mare”, a declarat Ilie Bolojan, pentru Bihoreanul.
Întrebat ce viteză avea, concret, acesta a spus că nu s-a uitat în procesul-verbal, decât la suma pe care o avea de achitat drept amendă.
„M-am grăbit să plătesc amenda în 24 de ore, 665 lei”, a spus șeful CJ Bihor, potrivit sursei citate.
Conform aceleiași surse, în toamna lui 2017, pe când era primar al Oradiei, Ilie Bolojan, a rămas fără permis de conducere vreme de 3 luni, după ce a fost prins de radar gonind cu o viteză de 172 km/h pe DN79, între Şimand şi Chişineu Criş.
Sursa: Realitatea de Satu Mare