Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea, a declarat, într-o întâlnire cu membrii Asociației, că vremurile pe care le traversăm ne arată cât de valoroși sunt militarii și polițiștii activi și în rezervă, scrie Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”.
„Îmi amintesc, în timpul mandatului de ministru al apărării naționale, mă aflam în poligonul Cincu, la o aplicație și, într-o discuție cu militarii, am fost întrebat ce am face în vreme de război cu deficitul major de resurse pe care îl avem, mai ales în ce privește personalul, inclusiv pe zona de rezerviști. Și am fost întrebat ce se întâmplă cu demnitarii, care în eventualitatea unui război ar fi simpli soldați. Vreau să vă spun că eu am considerat că este necesar să existe o mai mare apropiere între Armată și Parlament, precum și între Armată și celelalte instituții cu responsabilități pe linia securității naționale, iar măsurile pe care le-am luat în acea perioadă au urmărit creșterea gradului de conștientizare și de responsabilizare în rândul parlamentarilor, al politicienilor, în legătură cu apărarea, cu securitatea națională. Înțelegând fenomenul, ei se implică mai mult și pot sprijini Armata și militarii. Așa s-a și întâmplat. Apoi, când vorbim despre jurnaliștii avansați în rezervă, aceștia au predat la Colegiul Național de Apărare, în Armată există arma „jurnalism militar” și nimeni nu trebuie să piardă din vedere rolul jurnaliștilor în societate. În vreme de război, rolul acesta devine extrem de important”, a spus președintele UNPR, Gabriel Oprea.
“Am considerat că soldații și gradații voluntari merită să devină profesioniști și să aibă aceleași drepturi cu ceilalți militari, inclusiv după ieșirea din activitate. Când am preluat mandatul de la apărare, ei ieșeau din sistem la 40 de ani. Prin modificarea Statutului pe modelul american, le-am redat demnitatea, transformându-i din voluntari în profesioniști și prelungind la 55 de ani vârsta până la care pot lucra în Armată, cu drept de pensie.
Am realizat, împreună cu sindicatele din Armată și Poliție, legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, o lege buna, pentru întregul sistem de apărare, ordine publica și siguranță națională și am asigurat, prin măsurile adoptate, drepturile pentru personalul militar și civil activ din toate instituțiile din domeniu. Legea 223/2015 a fost gândită ca o măsură reparatorie și motivațională pentru cei care aleg țara, aleg să își dedice viața și cariera securității naționale. Din păcate, această lege a fost aplicată până în 2017, în forma inițială, apoi a suportat numeroase modificări. Să nu uităm: cariera militară implică foarte multe constrângeri și privațiuni, pe care alte profesii nu le au. Militarii din MApN, din MAI, din SRI, SIE și STS, ca și polițiștii, merită aprecierea statului român. Iar pensiile militare nu sunt pensii speciale”, a subliniat fostul ministru al apărării naționale.
“Cu războiul la granițe și în contextul izbucnirii unui alt război, în Palestina, se dovedește, iată, câtă dreptate am avut când am considerat că sunt necesare măsuri strategice și când am spus că trebuie să întărim Armata.
Siguranța națională presupune investiții mari și continue. Statul român trebuie să sprijine militarii și polițiștii activi și în rezervă.
Aceștia sunt oamenii din prima linie, în aceste vremuri grele, sunt oamenii cei mai apreciați de românii, care au cea mai mare încredere în Armată și în Biserică.Vremurile pe care le traversăm ne arată cât de valoroși sunt militarii și polițiștii activi și în rezervă., a punctat fostul vicepremier pentru securitate națională Gabriel Oprea.
Sursa: Realitatea Din UNPR