Generalul Gabriel Oprea, fost vicepremier, premier și ministru, atât al Apărării, cât și de Interne, a declarat că disputa legată de majorarea pensiilor militarilor poate fi tranșată ușor dacă s-ar reveni la legea pe care el a inițiat-o, în 2015 și care a funcținat aproape 2 ani. În exclusivitate la Realitatea Plus, Oprea a indicat ce ar trebui făcut pentru a repara greșelile produse prin “măcelărirea” legii 223.

Fostul ministru și vicepremier a subliniat faptul că legile militarilor și polițiștilor nu trebuie asociate pensiilor speciale, pentru că ele sunt ocupaționale și au fost reglementate astfel încă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza.

“În anul 2015, din poziția de vicepremier pe probleme de apărare și ministru de Interne, apoi de premier, împreună cu mai toate sindicatele și asociațiile militarilor și polițiștilor am făcut legea 223, pe care am trecut-o prin Senat, în calitate se senator și de prim-ministru în funcție, fără niciun vot împotrivă.

Această lege a funcționat aproximativ 1 ani și 89 luni, de la 1 ianuarie 2016 la 15 septembrie 2017. Cei care au ieșit la pensie după ce a fost modificată, AU PIERDUT PÂNĂ LA 30%. Legea 223, în varianta ei inițială fost măcelărită mai întâi de guvernul Cioloș, dar și ce celelalte guverne. Tot ceea ce cer acum asociațiile militarilor și polițiștilor se regăsește în această lege, trebuie doar eliminate vreo 3 OUG-uri.

Eu fac un apel ca fost ministru al Apărări, vicepremier și premier, dar și din calitate de președinte al Asociației profesionale Uniunea Militarilor şi Polițiștilor “Mihai Viteazul“, către toți polițiștii și militarii, activi și în rezervă, să voteze candidatul și partidul care garantează în mod public drepturile și dotările corespunzătoare militarilor și polițiștilor activi. Deci în momentul în care se revine la legea 223 se rezolvă toate aceste probleme,” a afirmat fostul vicepremier și ministru Gabriel Oprea la Realitatea Plus.

Oprea a precizat că există “mișcări în acest sens”, referindu-se la revenirea la legea 223.

 

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentGENERALUL GABRIEL OPREA, ANALIZĂ LA RECE DESPRE FINALA PENTRU PREZIDENȚIALE. VERDICT DESPRE CIUCĂ: ”MILITARII NU SUNT FOARTE BUNI ORATORI. PE MILITARI ÎI DEFINESC FAPTELE”
Articolul următorSERIAL MARATON DE INTERVIURI EXPLOZIVE, LA REALITATEA PLUS. DEZVĂLUIRI DIN SUFRAGERIA LUI VANGHELIE CARE RESCRIU ISTORIA