Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” a dat startul unor acțiuni caritabile pentru copiii cu dizabilități din România. Dupa ce, in urmă cu câteva zile președintele UMPMV, Gabriel Oprea, distribuia în centrele din țară calculatoare, imprimante, produse de birotică, iată că exemplul a fost urmat și de alți membri ai Uniunii.
 
De data aceasta, iepurașul a fost darnic cu copiii de la Aschf-R, filiala Olt, care au primit de la Divin Garden – reprezentant domnul Dumitru Gal, produse alimentare, fructe și legume, atât de necesare în această perioadă dificilă. De acum, un prieten al Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic – România, generalul Gabriel Oprea a tras atenția în numeroase intervenții televizate asupra problemelor cu care se confrunta persoanele cu dizabilități. “In România există peste 800.000 de persoane cu dizabilități, o categorie vulnerabilă care trebuie ajutata. Indemn toate persoanele fizice sau juridice să se gândească la semenii lor cu probleme de sănătate, mai ales în această perioadă extraordinar de grea pe care o traversăm”.
 
Fostul Ministrul de Interne Gabriel Oprea și Dumitru Gal vor sprijini în continuare buna funcționare a centrelor de zi pentru copii cu dizabilități și speră ca exemplul lor să fie urmat de cât mai multe persoane. “Ne bucurăm că am aflat de aceste centre care ajută copii și tineri cu dizabilități  și vă asigur că Divin Garden va distribui în continuare fructe și legume proaspete în filialele din țară. Dacă am pune cu toții umărul, cu siguranță viața acestor oameni va fi un pic mai ușoară”,
a declarat Dumitru Gal.

Articolul precedentMesajul președintelui Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre
Articolul următorPreședintele interimar al PSD a atacat măsurile Guvernului Orban și a anunțat două moțiuni simple în Parlament