Presedintele UMPMV și al UNPR, gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Marinei, scrie umpmv.eu.

Gabriel Oprea a transmis un mesaj de forță de Ziua Marinei. 

“Transmit salutul meu şi cele mai calde gânduri tuturor celor care își servesc țara sub pavilion românesc: marinari militari și civili, constructori navali și lucrători portuari, cei care, prin misiunile lor, asigură securitatea frontierelor fluviale și maritime ale României. Este extrem de important rolul pe care îl au toți cei care fac parte din marina militară sau civilă. Prin efortul, profesionalismul si performanțele lor, România îşi respectă angajamentele şi participă cu succes la eforturile de menținere a păcii şi securităţii. Misiunile desfășurate în cooperare cu statele Alianței Nord-Atlantice şi toate celelalte activităţi sunt o carte de vizită ce face cinste oamenilor care activează în acest domeniu. Le mulţumim pentru munca lor în slujba ţării. Astăzi îi felicităm pe marinarii poliţişti de frontieră.

Ziua Marinei nu ar fi posibilă fără truda de zi cu zi a marinarilor militari și civili, o muncă de echipă ce implică sacrificii, riscuri şi foarte mult efort. Misiunea marinarilor este pe cât de dificilă, pe atât de înălţătoare. Din păcate, evoluțiile geopolitice din regiune sunt imprevizibile. Marinarii civili și militari sunt garanţia că România este un factor de stabilitate în regiune şi că frontiera de est a Uniunii Europene este pe mâini bune.

Astăzi, când toţi creştinii prăznuiesc „Adormirea Maicii Domnului” şi serbăm Ziua Marinei, le urez tuturor Cart bun înainte și la mulți ani tuturor românilor care poartă numele sfânt al Maicii Domnului!

Gl.(r) Gabriel Oprea
Președintele UMPMV”

 
 

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentReportaj exclusiv în laboratorul secret al Poliției Române. Dezvăluiri bombă despre drogurile consumate de tineri
Articolul următor15 August, Ziua Marinei. Spectacol grandios pe faleza Cazinoului din Constanța