Presedintele UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național al României.

“România are un imn national încãrcat de istorie. “Deșteaptă-te, române!” aduce în amintirea fiecărui român momentele cruciale ale istoriei acestui neam. Imnul ne mobilizează, atunci când ne este greu, ne insuflă mândrie și ne ajută să privim viitorul cu speranță.

El a răsunat pe buzele românilor și în timpul Revoluției din Decembrie 1989, demonstrând că aspiraţia către libertate şi demnitate nu poate fi ştearsă din conştiinţa poporului român.

Îl ascultăm însoțind performanțele sportivilor noștri, îl ascultăm la festivități si ceremonii naționale, îl fredonăm si, de fiecare dată, ne insuflă mesajul puternic de patriotism pe care-l poartă în versuri.

De Ziua Imnului Național, românii au de ce să fie mândri de apartenența națională, de simbolurile și valorile naționale.
Pentru demnitatea oricărui popor, este important să cinstească și să sărbătorească simbolurile naționale, pentru că acestea dau unitatea unui neam.

Respectând simbolurile neamului românesc, ne respectam istoria, ne onorăm trecutul, prezentul și viitorul, ne afirmam cu voce tare identitatea.
Iar statul român are obligatia sa apere simbolurile nationale si sa nu permita nimanui sa calce in picioare demnitatea acestui popor.

La multi ani, România! La multi ani, români!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, transmite umpmv.eu.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentMaia Sandu, vizită oficială în România – Va fi primită la Cotroceni de Klaus Iohannis – Programul vizitei
Articolul următorMaia Sandu: Chiar dacă rezolvarea conflictului transnistrean nu apare ca o condiţie explicită a UE, în vederea aderării Republicii Moldova, suntem conştienţi că trebuie să găsim o soluţie