Gabriel Oprea, fost vicepremier și preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, a vorbit, în exclusivitate, la Realitatea PLUS despre șansele pe care le are Nicolae Ciucă de a fi numit premier al guvernului PNL-PSD-UDMR.
Gabriel Oprea crede că generalul Nicolae Ciucă în funcția de premier din partea PNL este o variantă care ar avea șanse de reușită. Asta în contextul în care negocierile pentru funcția de prim-ministru dintre PNL, PSD și UDMR continuă și astăzi, relatează Realitatea PLUS.
Gabriel Oprea a precizat, marți, la Realitatea PLUS, că un militar ca Nicolae Ciucă, poate obține consensul forțelor politice în actuala situație de criză în care se află România, ceea ce ar permite o guvernare stabilă în aceste momente.
„Este rolul partidelor politice, al PSD, PNL și al președintelui Klaus Iohannis care, conform Constituției, va nominaliza acest premier. Eu, ca militar, pot spune un singur lucru. Este o perioada foarte complicata pentru România, pandemie, criza energetică, vine iarna…
Un militar poate obține consensul forțelor politice pentru o situație excepțională. Militarii sunt oameni serioși și disciplinați și au încrederea românilor că pot scoate România din criza în care se află”, a declarat Gabriel Oprea, la Realitatea PLUS.
Întrebat dacă Nicolae Ciucă va obține girul celor trei partide și implicit majoritatea la votul în Parlament pentru poziția de premier, Gabriel Oprea a explicat: „Sunt si om politic, si presedinte UNPR și cred că în momentul în care vor sta la masă, un partid de talia PSD, PNL, UDMR se va obține un consens politic pentru premierul negociat. Și, în consecință, Klaus Iohannis va numi un premier care are forta si votul acestor partide ce au majoritatea in acest moment în Parlamentul României”.
Legat de criticile aduse prin numirea unui militar în fruntea guvernului, Gabriel Oprea a mai declarat că „românii au încredere în Armată și Biserică. Cred că astăzi, în situația în care este România, un militar poate crea acea coeziune ca România să iasă din această situație excepțională și cred că cele trei partide – PSD, PNL, UDMR – pot avea consens politic”.
Întrebat cât va rezista Nicolae Ciucă în fruntea guvernului de coaliție dacă va fi desemnat de cele trei partide, Gabriel Oprea a menționat, la Realitatea PLUS, că „nu sunt mama Omida. Cred că, dacă Nicolae Ciucă va fi desemnat prim-ministru și va fi susținut de cele trei partide, are puterea, determinarea și cunoștințele ca să scoată România din această situație, din această criză excepțională”.
Sursa: Realitatea Din UNPR