Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că economia României este printre cele mai bine administrate din UE. Inclusiv cei de la PSD ar recunoaște faptul că PNL a gestionat foarte bine situația economică. 

PSD confirmă, guvernul PNL a administrat FOARTE BINE economia în 2020.
Dovada? Foarte simplu. PSD a schimbat mesejele cu care ataca guvernul.
În fața datelor oficiale (vezi consumul astăzi în graficul de mai jos) nu mai are ce face și recunoaște că am reușit să evităm un dezastru economic în cea mai grea perioadă pentru economia globala. Foarte puține tari din lume pot spune acest lucru.
De câteva săptămâni atât PSD cât și trompetele lor din spațiul public (jurnaliști, economiști “independenți”) recunosc că 2020 a fost administrat perfect de PNL. Dar nu se lasă. Acum aruncă altă sperietoare în spațiul public. Anul 2021. Dezastrul pe care îl anunțau în economie pentru 2020 nu a venit si atunci mută scenariul apocaliptic pentru 2021.
Jalnic.
Și fac acest lucru manipulând și mințind fara niciun fel de scrupule.
Datele oficiale arată clar că astăzi economia României este printre cele mai bine administrate din UE, în timpul celei mai mari crize economice din ultima sută de ani.
Le cer public celor trei cavaleri ai apocalipsei economice, Cioalcu, Ponta și Tariceanu să se oprească și să nu-i mai sperie pe români.
Le garantez romanilor că vom administra la fel de bine economia și în perioada următoare.
 
P.S. Asa cum am estimat, consumul – revenire in V (chiar daca o armata de “experti” m-a tot contrazis). Aici nu este vorba despre estimarile mele care acum sunt confirmate de realiate. Nu. Este vorba despre romani. Economia is revine asa cum am estimat in scenariul de baza si atunci TOTI romanii beneficiaza.” a scris Ministrul Cîțu pe pagina sa de Facebook.
Articolul precedentTăriceanu anunță că Parlamentul va mări pensiile cu 40%
Articolul următorAlegerile parlamentare ar urma sa fie organizate pe 6 decembrie