Laura Crişan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de acum mai bine de 3 ani, a fost reţinută în noaptea de miercuri spre joi, după mai bine de 6 ore de audieri. Aceasta este suspectată că ar fi comandat uciderea tatălui, pentru că urma să o dezmoştenească.

Laura Crişan şi alte două persoane au fost duse la audieri miercuri seara, surse judiciare declarând că fiica omului de afaceri ar fi fost „creierul” atacului cu bombă în urma căruia tatăl acesteia a murit.

Femeia şi cei doi bărbaţi au fost audiaţi ca suspecţi în dosarul privind explozia autoturismului lui Ion Crişan, în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu – zona Lebăda, din Arad, în dimineaţa de 29 mai 2021. Laura Crişan ar fi plătit 100.000 de euro pentru uciderea tatălui în atentatul cu bombă din Arad.

Surse judiciare afirmă că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui din motive financiare, părintele urmând să o dezmoştenească.

Marți dimineață, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat 7 percheziții domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad.

Ministerul Afacerilor Interne subliniază că în cadrul acestui dosar penal, vorbim despre un volum impresionant de activități investigative şi de cercetare penală, realizate de către cei implicați în soluționarea cauzei, în acest sens fiind alocate importante resurse umane şi logistice.

De remarcat contribuția Direcției Generale de Protecție Internă și implicarea secretarului de stat Bogdan Despescu și a șefului Poliției Române, Benone Matei, notează umpmv.eu

Efortul instituţional depus în soluționarea cauzei a avut un caracter continuu şi a presupus, inclusiv, activități de cooperare în plan intern şi extern.

Activitățile derulate se circumscriu măsurilor luate la nivelul autorităţilor statului român pentru siguranța comunității, precum şi pentru identificarea şi pedepsirea tuturor celor care săvârşesc infracțiuni.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentTU DECIZI! CLAUDIU TÂRZIU: ”SUNTEM ÎN FALIMENT, CA STAT. DECI, NU VOR MAI FI BANI NICI PENTRU CREȘTEREA PENSIILOR!”
Articolul următorVICUNA, ETALON AL ELEGANȚEI PE PIAȚA DIN ROMÂNIA – CONFECȚII ȘI BLĂNURI DE LUX, COLECȚII NOI CARE ÎMBRACĂ BUNUL GUST