Proiect de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver a fost introdus în Senatul SUA. Ambasadorul României în SUA cosideră că este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
Doi senatori au introdus în Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver, conform Ambasadei române la Washington, ambasadorul Andrei Muraru subliniind că demersul este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
“Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
”Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securităţii Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant. În acelaşi timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei. La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei”, precizează Ambasada României în SUA.
Urmare a vizitei în România la finalul lunii februarie şi a discuţiilor purtate cu prim ministrul Nicolae Ciucă, senatorii Durbin şi Shaheen au evocat necesitatea includerii României în programul Visa Waiver, ca recunoaştere a eforturilor continue de promovare a idealurilor democratice, de susţinere a valorilor transatlantice şi ca măsură de consolidare a relaţiilor româno-americane, menîionează reprezentanţa diplomatică..