„Este o mare greșeală. Eu am avut două intervenții până acum la Comisia Europeană, intervenții scrise, prin care cer să analizeze cu atenție această problemă și exprim punctul de vedere că nu trebuie desființată această secție. De ce? Pentru că lăsăm judecătorii la mâna oricărui procuror, lăsăm procurorii la mâna șefilor din parchete, care le cer să facă un lucru sau altul. (…) Inspecția Judiciară a găsit peste o mie de dosare făcute judecătorilor și procurorilor și ținute într-o secție specială a DNA, iar ăsta era element de șantaj”, a declarat fostul președinte al Românie, Traian Băsescu, la „Legile Puterii”.

„Gândiți-vă cum se simte un judecător care știe că are un dosar în nelucrare la DNA și se duce DNA cu un dosar în care condamnări. Păi are curaj să-i respingă propunerea procurorului? Pentru că-i activează imediat dosarul pe care îl are. (…) Pot fi de acord. Schimbăm procurorii, dar nu instituția. Deci instituția trebuie să rămână pentru că ea e utilă nu numai independenței judecătorilor și procurorilor care sunt  subordonați procurorilor-șefi. Ea e utilă și cetățeanului care se simte abuzat de procuror în timpul anchetei sau de judecător în timpul anchetei judecătorești în instanță. Se poate duce acolo și cetățeanul, nu se duce la procurorul care a făcut dosarul”, a explicat fostul șef de stat.

Declarația vine în contextul în care ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat astăzi că a trimis către Guvernul României propunerea de proiect legislativ pentru desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în ciuda avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 februarie 2021
Articolul următorVrei o carieră în Poliția Română? De luni, 15 februarie, încep înscrierile la concursul de admitere