Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan a susținut la „Legile Puterii” că varianta unui medic fără apartenență politică drept înlocuitor al lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății nu poate fi luată în calcul. Aceasta ar fi posibilă doar dacă specialistul ar fi susținut politic, a notat el. 

„Politicienii sunt cei care primesc votul de la cetățean pentru a-l reprezenta și pentru a coordona puterea executivă. Sigur că noi credem că tehnocrații trebuie folosiți într-o guvernare, dar Guvernul este politic. Nu cred că  este o soluție folosirea, decât dacă acel om se  bucură de sprijin. Partidul Plus și USR sunt convins că are oameni excepționali în interior pentru a putea să-l înlocuiască pe Vlad Voiculescu cu un ministru care să facă ceea ce trebuie în această perioadă foarte complicată din zona de sănătate”, a declarat Rareș Bogdan.  

Declarația vine după ce Vlad Voiculescu a fost revocat din funcția de ministru al Sănătății de către premierul Florin Cîțu. Decizia a apărut după ce un ordin al Ministerului Sănătății, care ar fi putut duce la carantinarea Capitalei a fost publicat în Monitorul Oficial marți seară. Documentul era semnat de către secretarul de stat Andreea Moldovan, care a fost la rândul ei revocată din funcție. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentFlorin Cîțu a ABROGAT ordinul care modifică indicatorii carantinării localităților, din cauza căruia a fost schimbat Voiculescu – DECIZIA, publicată în Monitorul Oficial
Articolul următorMihai Tudose denunță lipsa de maturitate a guvernanților