Uniunea Europeană pregătește o taxa digitală ce vizează marile companii americane care desfășoară activități în UE, precum Google, Facebook și Amazon, anunță europarlamentarul Dan Motreanu.

Noua taxă va intra în vigoare peste doi ani. În prezent Uniunea Europeană lucrează la un acord în acest sens cu administrația președintelui SUA, Joe Biden, declară Dan Motreanu.

O propunere legislativă în acest sens va fi lansată de Comisia Europeană până în luna Iunie a acestui an, urmând ca noua taxă să între în vigoare din anul 2023, conform vicepreședintelui-executiv al Comisiei Europene, Margarethe Vestager.

Această măsura vine în contextul în care marile companii digitale americane plătesc în prezent în UE mai puțin de jumătate din rata de impozitare a întreprinderilor europene tradiționale, cu o rată de impozitare de 9,5 %, comparativ cu 23,2 % pentru întreprinderile tradiționale, conform unui studiu al OECD.

Această situație se datorează faptului că normele fiscale internaționale actuale sunt depășite de timp, acestea nefiind concepute pentru companiile digitale care furnizează servicii într-o țară fără a fi prezente fizic acolo.

UE lucrează în prezent la un acord în acest sens cu administrația președintelui SUA, Joe Biden, care spre deosebire de predecesorul sau, este mult mai deschis impozitării digitale echitabile, anunțând la începutul acestui an că va renunța la poziția „Safe Harbor” care prevedea că marile companii digitale ar fi trebuit să respecte noua taxă doar în mod voluntar.

Noua taxă va contribui la sistemul de resurse proprii al UE, în special la restituirea celor €750 miliarde împrumutați de UE de pe piețele de capital pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, menit să relanseze economiile statelor membre în urma pandemiei COVID-19, din care României îi sunt alocate aprox. €30 miliarde.

Asigurarea faptului că întreprinderile multinaționale plătesc impozite în mod echitabil în țările în care își desfășoară activitatea este esențial pentru garantarea  veniturilor fiscale la bugetul de stat, care să permită punerea în aplicare de politici și reforme solide, ceea ce, la rândul său, aduce beneficii întregii UE prin creșterea stabilității economice și reducerea decalajelor de dezvoltare socio-economică dintre statele membre.- Dan Motreanu 

 

Articolul precedentMIERCURI, ora 18: Cum a arătat mandatul de premier al lui Theodor Stolojan. O analiză marca Culisele Statului Paralel
Articolul următorVIDEO Scandal între un deputat AUR și unul USR: “Dispari, păduche! Mă ameninți tu pe mine?”